Tensiunile dintre Statele Unite și Iran continuă să se intensifice, după ce președintele american Donald Trump a respins cu vehemență răspunsul Teheranului la propunerea Washingtonului de a încheia conflictul din Orientul Mijlociu. Liderul de la Casa Albă a exprimat această opinie pe platforma Truth Social, criticând în termeni fervenți poziția iraniană.
„Tocmai am citit răspunsul din partea așa-ziselor «reprezentanți» ai Iranului. Nu îmi place deloc — ESTE TOTAL INACCEPTABIL!”, a scris Trump.
Pe de altă parte, președintele Donald Trump a acuzat Iranul duminică de faptul că își bate joc de Statele Unite de decenii, promițând că „ei nu vor mai râde foarte mult timp”. Aceasta fără a comenta informațiile conform cărora Iranul ar fi răspuns planului american destinat să pună capăt într-un mod durabil războiului, conform AFP, citată de Agerpres.
„Iranul duce cu vorba SUA și restul lumii de 47 de ani”, a afirmat Trump pe platforma sa Truth Social. El a adăugat că „își bat joc de țara noastră, care și-a regăsit acum grandoarea, dar nu vor mai râde foarte mult timp”.
În același timp, premierul pakistanez Shehbaz Sharif a anunțat duminică faptul că țara sa a primit deja răspunsul guvernului iranian la ultima propunere de pace formulată de Statele Unite pentru a încheia războiul din Golful Persic, conform EFE.
Sharif a menționat că generalul Asim Munir l-a informat în legătură cu primirea documentului iranian, dar a evitat să ofere detalii despre conținutul acestuia din motive de securitate diplomatică.
„Șeful armatei mi-a spus acum câteva momente că răspunsul Iranului a fost primit. Nu pot oferi mai multe detalii”, a declarat premierul în fața conducerii militare și politice a țării.
Prim-ministrul pakistanez a evidențiat rolul istoric pe care l-a jucat Islamabadul în readucerea Teheranului și a Washingtonului la masa negocierilor după mai bine de un deceniu.
„Pentru a instaura pacea în (…) Iran, Pakistanul depune eforturi sincere. În acest sens, nu numai că am convins părțile să încheie un armistițiu, ci am jucat un rol cheie”, a subliniat acesta.
Confirmarea faptului că răspunsul Iranului se află deja în posesia Pakistanului vine după anunțul unui atac cu dronă asupra unei nave comerciale în apele teritoriale ale Qatarului, petrecut duminica aceasta.













