Declarația a fost făcută miercuri seara în cadrul unui interviu acordat postului Antena 1. Premierul interimar a fost întrebat despre decizia de a implementa măsura referitoare la majorarea TVA.
„Era inevitabilă, mi-am asumat măsura”, a afirmat Bolojan, subliniind că aceste sfaturi au venit din partea economiștilor.
El a adăugat că „nu am făcut ce dă bine, am făcut ce trebuie”.
„Românii au văzut că se poate guverna și altfel în România, fără aroganță… cu transparență… am stabilit reguli pentru toată lumea, va fi greu pentru oricine va veni să nu procedeze la fel”, a explicat premierul interimar.
În plus, Ilie Bolojan a comentat evoluția relației cu președintele României, Nicușor Dan, în urma majorării TVA.
„Nu cred că a stricat-o (n.r. relația cu Nicușor Dan)”, a menționat Ilie Bolojan.
Este important de remarcat că președintele Nicușor Dan s-a opus măsurii și a promis în campania electorală că nu va accepta majorarea TVA.











