Premierul interimar Ilie Bolojan a discutat miercuri, la Antena 1, despre situația politică generată de moțiunea de cenzură și despre posibila schimbare a președintelui PSD, Sorin Grindeanu, din fruntea partidului.
În cadrul discuției, Bolojan a menționat că, citind textul moțiunii de cenzură, a avut impresia că „cei care au scris-o n-au fost în București, în Palatul Victoria” și nu au fost implicați în deciziile guvernamentale din ultimii ani.
„Citind ier moțiunea de cenzură, am crezut că cei care au scris-o n-au fost în București, în Palatul Victoria, au fost undeva în Concediu, prin țările calde. Pentru că așa era scrisă, de parcă n-au fost la guvernare și la toate deciziile.”, a afirmat Bolojan.
De asemenea, el a subliniat că relația cu unii parteneri politici a devenit problematică, influențând negativ actul de guvernare.
„Oricând ai astfel de partener, PNL a decis, bine, nu mai putem lucra cu astfel de oameni. Și atunci, în această situație, deși ai notificat Partidul Social-Democrat că nu face bine ce face pentru România și că, încălcând toate înțelegerile, bătându-și joc de partenerii tăi și de România, indirect, pentru că n-ai soluții pe tema asta, creezi niște probleme foarte mari, atunci trebuie să-și asume răspunderea.”
Bolojan a adăugat că, în ciuda acestor dificultăți, activitatea Guvernului trebuie să continue, în special în domeniul economic și al plăților urgente.
„Dacă nu vor fi în stare să rezolve aceste situații, eu, cel puțin până atunci, caut să asigur funcționarea guvernului, pentru că în fiecare zi trebuie să lucrăm. Azi am fost la Ministerul Energiei să fac ca fluxurile de plăți să funcționeze, pentru că avem de plătit, până la finalul lunii august, aproximativ 350 de milioane de euro și dacă nu îi plătim, pierdem acești bani.”, a declarat el.
Întrebat despre actuala conducere a PSD, cu Sorin Grindeanu în frunte, Bolojan a evitat să ofere un răspuns clar.
„Ascultați-mă, nu este treaba mea să explic unui partid pe cine să-și aleagă președinte.”
El a adăugat că PNL a respins orice tentativă de influențare externă a deciziilor sale interne.
„Și de aceea am respins, și Partidul Național Liberal ieri, prin decizia care a luat-o, a respins, de fapt, încercarea PSD de a schimba conducerea PNL prin schimbarea premierului, pentru că, cât timp voi fi președintele acestui partid, deciziile se vor lua în conducerile Partidului Național Liberal după dezbateri cu colegii mei și nu în alte birouri, nici măcar în biroul PSD.”











