Premierul Ilie Bolojan a discutat vineri, la Europa FM, despre poziția Guvernului cu privire la contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) aplicată pensiilor care depășesc 3.000 de lei.
El a explicat că, anterior, existau 6,3 milioane de cetățeni care plăteau contribuții și 16,5 milioane care beneficiau de servicii. În prezent, numărul celor care plătesc a crescut, estimându-se că sunt acum peste 10 milioane, poate chiar 11, iar numărul beneficiarilor rămâne același, de 16,5 milioane.
Premierul a subliniat corelarea acestei contribuții cu funcționarea spitalelor și calitatea serviciilor medicale, subliniind că sistemul nu poate funcționa fără o bază solidă de finanțare.
„Vrem ca spitalele din România să funcționeze? Vrem ca, atunci când te duci într-un spital, să fie cineva la capătul patului, să ai un medic competent și medicamente, înseamnă că trebuie să existe o formă de contribuție”, a explicat premierul.
Referitor la contribuția aplicată pensiilor care depășesc 3.000 de lei, acesta a afirmat că scopul acestei măsuri este de a menține sistemul medical. Bolojan a precizat că „acel 10%, pe diferența de la pensia care este peste 3.000 și până la 3.000 de lei, este o sumă pe care fiecare persoană care ajunge într-un spital ar trebui să o plătească. Este o formă de contribuție. Nu funcționează lucrurile altfel.”












