„Nu cred că o să genereze un șoc. Cu siguranță, această criză politică nu ajută. Am fi avut nevoie de calm, de liniște și de reforme, de măsuri economice care să contribuie la relansarea economică”, a afirmat Tanczos Barna, la Digi24.
Vicepremierul a subliniat că austeritatea nu reprezintă soluția pentru crizele bugetare.
„Nicăieri austeritatea, doar austeritatea, n-a rezolvat nicio criză bugetară. În nicio țară. Nici în Grecia, nici în alte țări europene sau în alte țări de pe alte continente. Reducerile de cheltuieli și austeritatea nu rezolvă o criză bugetară, mai ales dacă avem un deficit de 9,6% sau 9,3%”, a declarat Tanczos Barna.
El a explicat că ajustările bugetare trebuie implementate treptat pentru a evita efectele negative asupra economiei.
„Corecțiile majore se resimt în economie imediat. O corecție de 1,4%, realizată în anul 2025, este o corecție majoră care poate fi apreciată de piețele internaționale sau de Comisia Europeană ca un rezultat deosebit. Totuși, este important ca toată lumea să fie conștientă că, în locuri unde s-au aplicat corecțiile prea repede și prea abrupt, s-au generat spirale de adâncire a crizei”, a afirmat vicepremierul.
El a reiterat că ajustările bugetare realizate prea rapid pot produce efecte negative asupra economiei.
„Corecțiile majore se resimt în economie imediat. O corecție de 1,4%, realizată în anul 2025, este o corecție majoră care poate fi apreciată de piețele internaționale sau de Comisia Europeană ca un rezultat deosebit. Totuși, este important ca toată lumea să fie conștientă că, în locuri unde s-au aplicat corecțiile prea repede și prea abrupt, s-au generat spirale de adâncire a crizei”, a adăugat vicepremierul.
Întrebat dacă declarațiile sale constituie o critică la adresa premierului Ilie Bolojan, Tanczos Barna a declarat că, în primele luni, nu au existat alte opțiuni decât respectarea cerințelor Comisiei Europene.













