„Despre vânzarea argintăriei din casă, despre vânzarea ‘perlelor coroanei la solduri’. Pare că România nu mai are nevoie să fie atacată, face implozie din interior”, afirmă pe Facebook profesorul universitar Cristian Socol.
În aceeași notă, se subliniază că pierderea controlului asupra companiilor strategice nu este o simplă decizie economică, ci o chestiune de securitate națională: „Dincolo de aspectele economice, vânzarea totală sau parțială a companiilor strategice și pierderea controlului asupra lor este un atac la adresa apărării și securității României”.
Referindu-se la Strategia Națională de Apărare 2025–2030, Socol adaugă: „Nu o spun eu, rezultă din Strategia Națională de Apărare a României 2025-2030 (SNAR), adoptată la sfârșitul lunii noiembrie 2025, deci acum 5 luni. Consiliul Suprem de Apărare a Țării trebuie să se sesizeze și să evalueze riscurile imense ale acestei operațiuni. Energia este definită clar în SNAR ca instrument de putere geopolitică, vulnerabilitate strategică și posibilă țintă de atac sau presiune (vezi pagina 19 Riscuri și Vulnerabilități ‘Neajunsurile în asigurarea securității energetice la nivel regional și a protecției infrastructurilor critice pot fi exploatate… ca mijloc de presiune politică și pârghie de control.’)”.
El subliniază că Hidroelectrica, Romgaz și Transgaz fac parte din sectorul energetic strategic și critic.
„Energia este definită explicit ca sector strategic de securitate națională, nu doar economic, ci și ca infrastructură de apărare. Sectorul energetic este asociat direct cu capacitatea militară și geopolitică în Strategia de Apărare. La pagina 9 în Strategie se menționează ‘Domeniul economic contribuie la asigurarea securității naționale prin sectoare strategice sau importante precum: producția de energie, inclusiv extracția de hidrocarburi, mineritul …IT&C și tehnologii de frontieră…’. Portul Constanța este inclus și el în infrastructura logistică și a rutelor comerciale definite ca strategice. Porturile, terminalele petroliere, coridoarele logistice și facilitățile maritime sunt componente ale infrastructurii critice”, afirmă Cristian Socol.
Referitor la sistemul bancar și industria de apărare, el menționează: „CEC Bank face parte din sistemul financiar strategic, care trebuie să asigure suport pentru apărare și securitate națională, conform Strategiei. La pagina 18 Amenințări se precizează ‘Amenințările la adresa intereselor economice strategice ale României sunt generate de acțiuni… care vizează promovarea propriilor obiective economico-financiare în detrimentul celor naționale’. În plus, CEC Bank este considerată bancă sistemică în România conform Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială, ocupând locul 3 în topul bancar după volumul activelor în 2024 și locul 4 în anul 2025, conform ”.
În ceea ce privește Romarm, Socol menționează că aceasta este o companie de armament, parte din industria de apărare, definită ca strategică în SNAR (vezi pagina 9 ‘Economia națională este chemată… să contribuie direct la producția de echipament și tehnologie militară’, pagina 21 ‘Fructificarea instrumentelor… poate revitaliza sectoare critice din industria națională de apărare și iniția un proces de transformare și retehnologizare…’ și pagina 22 ‘Constituirea pe teritoriul național de capacități industriale care să producă tehnică militară modernă și să asigure mentenanța acesteia’).













