Scăderea recentă nu a fost cauzată de o creștere a exporturilor, ci mai degrabă de o reducere a importurilor, care au scăzut cu 5%, pe fondul unui consum mai redus. România continuă să exporte anual preparate din fructe și legume în valoare de peste 130 de milioane de euro, însă acest avans nu este suficient pentru a corecta balanța comercială.
Categoria preparatelor din fructe și legume – care include conserve, bulion, murături, dulceață, compoturi sau legume congelate – reprezintă a patra cea mai importantă categorie din punct de vedere al valorii importurilor. În ultimele zece ani, atât importurile, cât și deficitul comercial în acest sector s-au dublat, din cauza insuficienței producției interne care să satisfacă cererea.
Cele mai importate produse sunt legumele preparate, fie că sunt congelate sau necongelate, care constituie peste 40% din totalul importurilor din această categorie. De asemenea, conservele de fructe au început să câștige teren. În 2024, aproximativ 23% din importurile de preparate din fructe și legume au fost reprezentate de fructe și alte părți comestibile de plante, cum ar fi fructele congelate, piureurile sau compoturile.
Pe rafturile magazinelor din România ajung tot mai multe produse din import, inclusiv mazăre congelată din Polonia și spanac ambalat în Belgia, precum și bulion realizat din concentrat de tomate provenit din afara Uniunii Europene. Pe fondul diversificării consumului și al presiunii pe prețuri, produsele de import câștigă din ce în ce mai mult teren față de cele fabricate local.
Unul dintre principalii factori care contribuie la dependența României de importuri este lipsa capacităților de procesare. Deși există producție locală de fructe și legume, chiar și în anii cu supraproducție sezonieră, infrastructura industrială nu este suficient dezvoltată pentru a transforma această materie primă în produse cu valoare adăugată. Pe piață există doar câțiva jucători mari care reușesc să se integreze constant în marile lanțuri de magazine, în timp ce restul producătorilor operează la o scară mai mică.
În plus, producătorii locali se confruntă cu costuri ridicate, un sezon de producție mai scurt și mai puține spații protejate în comparație cu țări precum Turcia, Grecia, Spania sau Polonia. Investițiile în procesare rămân limitate, în ciuda unor proiecte aflate în desfășurare prin programul INVESTALIM, ale căror efecte ar putea deveni vizibile în anii următori.
