„La fel ca și în cazul în care nu s-a resimțit în prima zi a războiului, prețul de 10,50 lei este afectat de un delay de aproximativ 3-4 săptămâni. La începutul acestui conflict militar, motorina a plecat de la 1.200 de dolari tona și a ajuns în România în circa o săptămână jumătate, două sau trei săptămâni, la pompă. Evident, motorina a fost achiziționată la 1.200 de dolari plus costuri, ceea ce a determinat prețul real de atunci. De data aceasta, stocurile sunt formate din motorină cumpărată la 1.500 de dolari. Astfel, dacă motorina va ajunge la un preț de 1.000 de dolari și se va stabiliza, sperăm că vom putea observa un preț care, în 2-3 săptămâni, se va reflecta și la pompă în România. Acest mecanism este evident și funcționează la fel în întreaga Uniune Europeană și pe plan mondial.”
Ministrul a subliniat că un armistițiu durabil, de cel puțin două săptămâni, cu prețuri stabile și reduse cu aproximativ 20%, reprezintă condiția necesară pentru ca ieftinirea să ajungă la consumatorul final. El a menționat că acest decalaj de timp este o realitate tehnică a pieței, indiferent de țară.
„Vom vedea o ușoară scădere”
„Ceea ce se întâmplă acum este o imagine de moment. Dacă acest armistițiu va dura și vom avea, de exemplu, două săptămâni de preț redus cu 20% și preț stabil, constant, la care se achiziționează petrol și motorină, este evident că peste alte 2-3 săptămâni acest preț se va reflecta și în România, așa cum se va întâmpla în orice altă țară din lume. În prezent, prețul motorinei standard, cel mai utilizat produs din țara noastră, este de 10 lei. Dacă prețul se stabilizează, așa cum se întâmplă acum la nivel mondial, în această perioadă de două săptămâni, este clar că vom observa o ușoară scădere, lucru pe care mi-l doresc foarte mult.”
Ivan a adăugat că statul ar putea interveni prin reducerea accizei, în cazul în care tendința de creștere internațională a prețului barilului va continua, menționând că fiecare creștere de 10 dolari pe baril adaugă aproximativ 45 de bani la litrul de motorină de la pompă.













