Cimitirul Bellu reprezintă un adevărat agregator de istorie recentă.
Terenul pe care se află astăzi a fost donat de Barbu Bellu, ministrul Cultelor și Justiției, având ca scop găzduirea unui număr tot mai mare de bucureșteni decedați, într-o perioadă caracterizată de mari schimbări sociale și economice, când marile orașe atrăgeau oameni din toate colțurile țării pentru oportunitățile pe care le ofereau.
Primii concesionari ai acestui teren au fost C.A. Rosetti și Cezar Bolliac.
Prima ceremonie de înmormântare a avut loc pentru fiica revoluționarului pașoptist, Elena, un copil de doar trei ani, rezultat din căsătoria sa cu Maria Rosetti, muza „României Revoluționare”, un simbol al Revoluției de la 1848 și prima femeie jurnalist din istoria României.
Cei doi au avut opt copii, dintre care doar patru au supraviețuit.
Elena a fost îngropată la Bellu, într-o ceremonie marcată de un tragism profund.
Cimitirul Bellu se conturează ca un loc unde converg arta, viața și istoria în societatea bucureșteană.
Aici își dorm somnul de veci majoritatea artiștilor, politicienilor și militarilor, fiind locul de odihnă al unor personalități emblematice ale României.
În acest microcosmos istoric, se află o poveste dramatică: cea a soților Poroineanu.
Povestea începe cu moșierul Constantin Poroineanu, un bărbat extrem de bogat, un boier român de viță veche, care, într-una dintre călătoriile sale în Franța, se îndrăgostește de o tânără franțuzoaică.
Din această relație amoroasă se naște o fetiță, care nu este adusă niciodată în România, fiind lăsată în Franța, dar Poroineanu contribuie la creșterea și educația ei.
Însă, Poroineanu mai are un fiu în România. Ajuns la maturitate, acesta pleacă în Franța, unde o întâlnește pe fetița ascunsă a tatălui său.
Fără să știe că sunt frați de sânge, cei doi se îndrăgostesc profund și decid să se căsătorească.
După o perioadă în Franța, se întorc în România, unde descoperă adevărul despre legătura lor.
Șocul descoperirii le schimbă viețile.
Despre cazul Poroineanu se cunosc puține detalii, însă există legende care susțin că, incapabili să facă față situației, cei doi aleg să se sinucidă.
Mulți compară povestea fraților Poroineanu cu cea a lui Romeo și a Julietei, însă, la o analiză mai atentă, diferențele dintre cele două cazuri sunt semnificative.
În cazul îndrăgostiților din Verona, cuplul a fost distrus din exterior, pe când în cazul Poroineanu, distrugerea a venit din interior, din propria lor legătură de sânge.
O documentare solidă a acestui caz nu există, dar se știe că a provocat un scandal public major în societatea vremii.
Devastat și îmbătrânit, Poroineanu ajunge în fața judecătorului, care, conform unor autori, a fost condamnat la moarte, prin împușcare sau spânzurare, fiind executat relativ repede după judecată.
Există și alte versiuni care sugerează că s-ar fi sinucis înainte de executare sau că a înnebunit.
Rareori, se încearcă acreditarea ideii că sentința i-ar fi fost comutată.
În orice caz, marcat de tragedie, moșierul Poroineanu decide să ridice un monument funerar pentru a păstra în memorie povestea unei iubiri imposibile.
