Noile saloane VIP vor ocupa o suprafață de peste 600 de metri pătrați și vor fi situate în terminalul de plecări, unul în zona Schengen și celălalt în zona Non-Schengen. Companiile interesate au posibilitatea de a depune oferte pentru unul sau ambele spații, iar contractele vor fi semnate pe o durată de 10 ani.
Conform operatorului aeroportuar, aceste spații vor include „soluții moderne de amenajare”, zone dedicate relaxării, diverse opțiuni gastronomice adaptate nevoilor pasagerilor și facilități digitale menite să îmbunătățească experiența de călătorie.
Procedura de atribuire se desfășoară în cadrul unei competiții organizate la Bursa Română de Mărfuri.
Directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Bogdan Mîndrescu, a declarat că acest proiect deschide „un nou capitol al serviciilor oferite de Business Lounge-urile Aeroportului Henri Coandă”. El a caracterizat inițiativa ca fiind „o experiență premium care va răspunde exigențelor pasagerului modern”.
Compania a subliniat că „demersul face parte dintr-un proces mai amplu de modernizare a aeroportului, având ca obiectiv creșterea calității serviciilor și diversificarea ofertei comerciale, pentru ca Aeroportul Otopeni să devină un reper regional în domeniul serviciilor aeroportuare premium”.













