I.S.
Piaţa de Capital / 23 februarie, 10:42
În anul 2025, startup-urile din România au reușit să atragă investiții totale de 103 milioane euro, rezultat al 40 de tranzacții, conform raportului „Venture in Eastern Europe 2025 Report”, publicat de How to Web, singurul studiu anual dedicat analizei investițiilor de venture capital din Europa de Est. Comparativ cu 2024, volumul total al investițiilor a fost cu aproximativ 20% mai mic, indicând o perioadă de recalibrare a ritmului investițional în ecosistemul local, conform unui comunicat trimis redacției.
Printre cele mai semnificative runde de finanțare din România în 2025 s-au numărat cele obținute de Druid AI, care a atras 24,7 milioane euro în runda Series C, specializată în Enterprise Software; Digitail, cu 20 milioane euro în runda Series B, o platformă software pentru industria veterinară; și Bible Chat, care a obținut 13,4 milioane euro în runda Series A, o aplicație AI dedicată comunității creștine, conform comunicatului.
Din suma totală a capitalului atras, 55 de milioane euro au fost alocate pentru runde early-stage, iar 48 milioane euro pentru runde later-stage. Valoarea medie a unei runde seed a fost de 1,5 milioane euro, în timp ce rundele pre-seed au avut o valoare medie de 526.000 euro, conform comunicatului remis redacției.
„Ecosistemul startup-urilor din România a crescut în ultimii ani, atât din perspectiva numărului de fondatori, cât și a ambiției și capitalului disponibil pentru early-stage. Druid AI, Digitail și Bible Chat au atras runde semnificative în 2025, adresând probleme globale bine definite, ceea ce atrage capital internațional considerabil. Indicatorul de capital graduation din 2025, situat la doar 28%, arată că valul de investiții realizat între 2020 și 2024 nu s-a transformat încă în runde ulterioare care să semnaleze o maturizare reală a pieței, ceea ce sugerează că finanțarea a venit înaintea consolidării infrastructurii de suport necesare. Anul 2026 va fi dedicat valorificării acestor lecții, atragerii unui nou val de capital early-stage și creării unei punți mai solide între potențial și creștere sustenabilă, provocare pe care o privim cu încredere”, a declarat Alexandru Agatinei, CEO How to Web.
Context regional: Europa de Est
În 2025, la nivel regional, Europa de Est a atras 3,6 miliarde euro prin 1.034 de tranzacții, reprezentând 5,5% din totalul investițiilor de venture capital din Europa, în ciuda faptului că regiunea concentrează aproximativ o treime din populația continentului, conform comunicatului.
Raportul subliniază că anul 2025 a fost unul de recalibrare, cu volume mai mari de capital concentrate în mai puține companii. Dimensiunea medie a rundelor early-stage a crescut semnificativ: pre-seed cu 45% și seed cu 43% față de 2024. Polonia s-a dovedit a fi cea mai performantă piață, atrăgând peste 20% din capitalul investit în Europa de Est. Turcia, Grecia, Estonia și Cehia au completat topul, deși toate au înregistrat volume mai reduse comparativ cu anul precedent. Finanțările early-stage au reprezentat 43% din capitalul total investit, iar rundele later-stage 57%, conform comunicatului.
În 2025, cel mai mult capital a fost direcționat către sectorul Enterprise Software, care a cumulat 720 milioane euro, urmat de Fintech cu 522 milioane euro, Space cu 350 milioane euro, Automotive cu 311,2 milioane euro, Healthcare cu 223 milioane euro și Security cu 204 milioane euro. În același timp, verticale precum Defence, Industrial și Space au început să atragă un interes crescând din partea investitorilor.













