Grupul antreprenorial Agroland, activ pe piaţa de retail, agribusiness, producţie alimentară şi nutriţie animală, a raportat creşteri operaţionale în primul trimestru din 2026, în principal datorită performanţei segmentului de producţie de ouă de consum şi stabilizării activităţii din retail, conform unui comunicat emis redacţiei.
Cantitatea livrată de ouă a înregistrat o creştere de 40% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar preţul mediu de vânzare a crescut cu 25%.
„Rezultatele din primul trimestru pe segmentul de ouă de consum arată o creştere semnificativă a volumelor vândute, în condiţiile unui preţ mediu constant ascendent. Această dinamică confirmă validitatea deciziilor pe care le-am luat în ultimii ani, de a dezvolta capacităţile de producţie într-o zonă cu tendinţe de consum în creştere, atât la nivel local cât şi la nivel european, unde putem beneficia de un avantaj competitiv prin creşterea gradului de integrare la nivel de grup. În paralel, producţia de furaje a continuat să crească şi se apropie de capacitatea nominală de producţie, ceea ce ne permite să susţinem intern o parte tot mai mare din necesarul operaţional şi să avem o mai bună predictibilitate asupra costurilor. Pe segmentul de retail, continuăm expansiunea, având ca obiectiv 300 de magazine până la finalul anului 2028, concentrându-ne pe extinderea formatului MEGA în cât mai multe judeţe din ţară. În T1 2026, observăm o creştere a traficului în magazine, dar şi o uşoară ajustare a valorii bonului mediu, pe fondul unui comportament de consum mai prudent generat de contextul economic actual,” a declarat Horia Cardoş, fondator şi CEO Agroland Group.
În primul trimestru din 2026, platforma avicolă de la Mihăileşti a vândut 29,1 milioane de ouă de consum, faţă de 20,8 milioane de ouă în aceeaşi perioadă a anului anterior. Grupul implementează Strategia Agroland Vision 2030, care vizează creşterea capacităţii platformei de la Mihăileşti la 900.000 de găini ouătoare până în 2027, extinderea fermei BIO Curtişoara la 30.000 de găini în acest an, precum şi realizarea de noi achiziţii. Planul implică investiţii de 125-130 milioane lei până în 2028 şi include deschiderea unei fabrici de ouă lichide la Caransebeş, precum şi dezvoltarea de produse derivate în perioada 2027-2028, în contextul unei creşteri estimate a exporturilor de 40-50% din vânzări.
În Divizia Agribusiness, fabricile din Caransebeş şi Işalniţa au livrat în primele trei luni ale anului 7.632 de tone, în creştere cu 6% faţă de T1 2025, iar Grupul a atins aproximativ 90% din capacitatea nominală de producţie. Pentru 2026, producţia de furaje este estimată la 32.082 de tone, în creştere cu 11%, pe fondul extinderii capacităţii fabricii de la Işalniţa şi al integrării operaţionale a acesteia.
Divizia Retail, cu 257 de magazine, dintre care 217 unităţi tradiţionale şi 40 în format MEGA, a înregistrat la finalul primului trimestru un trafic de 734.906 clienţi, ceea ce reprezintă o creştere de 3% faţă de perioada similară din anul anterior. Valoarea medie a bonului fiscal a fost de 79 lei, în scădere cu 2%, din cauza unui context de consum mai precaut. Conform bugetului asumat pe 2026, divizia Retail estimează o creştere semnificativă, cu vânzări bugetate de 298,6 milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de 2025, evoluţie care va fi susţinută de extinderea reţelei şi de performanţa magazinelor existente.













