F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 februarie
Piaţa criptomonedelor, după un an caracterizat prin euforie, a intrat într-o etapă de ajustare extinsă, iar bitcoin devine din nou subiect de dezbatere între activul speculativ și „aurul digital”. Corecția recentă a generat o întoarcere la prudență în rândul investitorilor. Totuși, fundamentele susținute de susținători, precum raritatea, adopția instituțională și integrarea în sistemul financiar tradițional, continuă să fie relevante, conform unui raport realizat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
Inițial perceput ca o simplă curiozitate digitală, bitcoin a evoluat și este acum analizat de mari instituții financiare din întreaga lume. Cu o capitalizare de aproximativ 1,4 trilioane de dolari, bitcoin este văzut atât ca un activ revoluționar, cât și controversat, stârnind entuziasm și scepticism. Pentru unii investitori, bitcoin este din ce în ce mai des considerat un „store of value”, un potențial aur digital. Principalele argumente care susțin această viziune sunt:
– Oferta limitată la 21 de milioane – raritatea este încorporată în protocol, iar nicio autoritate nu poate modifica emisia.
– Transferul de avere între generații – Millennials și Gen Z vor moșteni peste 100 de trilioane de dolari și sunt mai deschiși către active digitale.
– Reglementări în creștere – tot mai multe jurisdicții defineasc cadre legale pentru activele digitale.
– Infrastructura în dezvoltare – ETF-urile spot lansate în 2024 au atras 62 de miliarde de dolari în intrări nete.
– Acceptare instituțională tot mai largă – interes crescut din partea marilor instituții financiare.
– Accesibilitate globală – activ digital, ușor de transferat și stocat, fără bariere geografice.
Cu toate acestea, 2026 aduce din nou prudență în discursul investitorilor. Evoluțiile recente pun sub semnul întrebării entuziasmul față de activele digitale și readuc în discuție statutul bitcoin – dacă poate deveni un pilon al sistemului financiar sau dacă va rămâne un activ puternic influențat de cicluri și volatilitate.
– De patru ori mai volatil decât acțiunile – în ultimii zece ani, bitcoin a fost de aproximativ patru ori mai volatil decât piețele globale de acțiuni, ceea ce înseamnă fluctuații semnificative, atât în sus, cât și în jos, într-un timp scurt.
– 14 piețe „bear” într-un deceniu – Bitcoin a traversat 14 scăderi de peste 20%, comparativ cu doar două pentru acțiunile globale. Corecțiile sunt frecvente și pot fi abrupte.
– Scăderi medii de 57% – în cele mai dificile perioade, bitcoin a pierdut, în medie, peste jumătate din valoare. Drawdown-urile pot fi extreme pentru investitorii nepregătiți.
– Nu protejează în perioadele de panică – în momentele când acțiunile au scăzut drastic, bitcoin a fost pe minus în 93% din cazuri, nereușind să se comporte ca un „refugiu” stabil, precum aurul.
– Un mic procent poate aduce mult risc – o alocare de doar 5% în bitcoin poate genera 13% din riscul total al unui portofoliu 60/40. Impactul asupra volatilității este disproporționat.
– Volatilitate încă foarte ridicată – deși s-a mai temperat recent, volatilitatea bitcoin rămâne de peste două ori mai mare decât cea a acțiunilor sau a aurului, nefiind un activ „liniștit” în portofoliu.
După un 2025 în care bitcoin a stabilit recorduri istorice, atingând un maxim de peste 125.000 de dolari în octombrie, anul 2026 a adus o schimbare notabilă de dinamică. Criptomoneda a pierdut câștigurile acumulate după alegeri, intrând într-o corecție amplă, coborând temporar sub 60.000 de dolari – cel mai redus nivel din ultimele 16 luni – ceea ce reprezintă o scădere de 50% față de vârf, conform TradeVille.
De la începutul anului și până în prezent, bitcoin a înregistrat un declin de aproximativ 22,4%, într-un context în care întreaga piață cripto se află sub presiune. Ethereum a scăzut cu 33,2%, XRP este cu 19,9% mai jos, iar BNB a pierdut 28,6%. Altcoins – tokenurile mai mici și mai speculative din piață – au avut, în multe cazuri, performanțe chiar mai slabe, confirmând caracterul generalizat al corecției. Analiștii subliniază că scăderile din 2026 nu au fost cauzate de un singur eveniment, ci de suprapunerea mai multor factori:
– Schimbarea de ton la Fed – Nominalizarea lui Kevin Warsh a crescut temerile cu privire la o politică monetară mai restrictivă și lichiditate mai redusă, context negativ pentru activele riscante, precum cripto.
– Ieşiri din ETF-uri spot – ETF-urile pe bitcoin au trecut de la intrări masive la ieșiri nete, iar fluxurile negative au pus presiune directă asupra prețului.
– Corecție în ciclul de patru ani – Analiștii sugerează că 2026 marchează faza naturală de ajustare după raliul post-halving din 2024.
În ciuda faptului că graficul bitcoin arată în prezent fragil, tonul general din piață este mai degrabă unul de prudență optimistă decât de scenarii alarmiste. Corecția actuală este percepută de mulți investitori ca parte a dinamicii normale a ciclului de patru ani, nu ca un semnal al unui declin structural sau al pierderii relevanței pe termen lung. Istoric, bitcoin a trecut prin numeroase piețe „bear” și episoade severe de drawdown, iar astfel de mișcări au devenit parte integrantă a pieței cripto. Mesajele transmise la conferințe și de către liderii din industrie susțin această viziune, iar scăderea este văzută ca o etapă naturală în evoluția activelor digitale, nu ca un punct de cotitură negativ. În același timp, așteptările rămân legate de o integrare tot mai profundă a criptomonedelor în sistemul financiar tradițional, prin dezvoltarea infrastructurii, a produselor reglementate și a adopției instituționale.
Unii analiști avertizează că presiunea descendentă ar putea continua pe termen scurt, fiind menționate ținte de 50.000 de dolari, iar în scenarii mai prudente chiar 35.000 de dolari până în toamnă. Piața de opțiuni indică o cerere ridicată pentru protecție downside, concentrându-se pe intervalul 60.000-50.000 de dolari, iar unii strategii consideră că 2026 reprezintă „bear leg”-ul ciclului de patru ani început după halving-ul din 2024. Pe de altă parte, mesajul predominant din industrie sugerează că scăderea face parte din dinamica normală a ciclurilor cripto. Mai mulți executivi afirmă că piața este aproape de un minim sau că l-a atins deja, iar actuala corecție este văzută de unii investitori ca o oportunitate de acumulare. Argumentele structurale rămân active: oferta limitată la 21 de milioane, adopția instituțională în creștere și integrarea tot mai amplă în sistemul financiar tradițional.
ETF-urile spot pe bitcoin sunt una dintre cele mai simple și reglementate modalități de a obține expunere la criptomonedă fără a deține direct activul digital. Lansate în 2024, acestea au atras intrări nete semnificative și au contribuit la integrarea bitcoin în sistemul financiar tradițional, permițând investitorilor să cumpere expunere printr-un cont de brokeraj clasic.
Companii de tip „digital asset treasury” (DAT)
Aceste companii sunt firme listate care dețin bitcoin sau alte criptomonede direct în bilanț, oferind investitorilor expunere indirectă la cripto prin intermediul acțiunilor lor. Cel mai cunoscut exemplu este Strategy (fosta MicroStrategy), cel mai mare deținător corporativ de bitcoin, model care a inspirat și alte companii să adopte strategii similare. Printre firmele cunoscute se numără Smarter Web Company, Nakamoto, Metaplanet, precum și companii expuse pe alte tokenuri, cum ar fi SharpLink Gaming (ether), Forward Industries (solana) sau Alt5 Sigma. Acțiunile acestor companii sunt puternic influențate de volatilitatea pieței cripto, iar scăderile recente au generat presiuni semnificative asupra cotațiilor lor.
Sursele menționate de TradeVille în această analiză sunt: CNBC, Reuters, JPMorgan, Yahoo Finance.
Investiția în instrumente financiare implică riscuri specifice; performanțele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziție și fluctuațiile valutare pot influența randamentul investiției. Cotațiile afișate sunt cele de la sfârșitul zilei anterioare de tranzacționare. Lista potențialelor conflicte de interese, cercetări din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.













