Proiectul de Ordonanță a Guvernului, destinat modificării și completării Codului de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), a fost lansat vineri pentru consultare publică de către Ministerul Finanțelor.
Conform declarațiilor oficialilor, scopul principal al acestui proiect este integrarea în legislația națională a unei noi directive europene – Directiva (UE) 2025/872, cunoscută sub denumirea DAC9, adoptată la nivelul Uniunii Europene în aprilie 2025.
Această directivă stabilește reguli actualizate pentru cooperarea între autoritățile fiscale din statele membre, axându-se în special pe aspectele economiei digitale și pe aplicarea impozitului minim global pentru marile grupuri de companii.
„Prin modificările propuse, România aliniază legislația fiscală la standardele europene și internaționale, având ca obiectiv un cadru fiscal mai clar, mai previzibil și mai echitabil”, a transmis instituția.
Un aspect important al acestui proiect este îmbunătățirea schimbului automat de informații între administrațiile fiscale din Uniunea Europeană, mecanism care facilitează transmiterea de date relevante despre impozitarea companiilor mari.
„De asemenea, prin propunerile de modificare a Codului de procedură fiscală, Ministerul Finanțelor își propune creșterea transparenței fiscale, combaterea evaziunii și eficientizarea analizei de risc, oferind în același timp soluții digitale moderne pentru contribuabilii de bună-credință”, se precizează în comunicatul oficial.
- Simplificarea raportărilor pentru companiile mari
Inițiatorii subliniază că una dintre principalele noutăți aduse de DAC9 este reducerea semnificativă a obligațiilor de raportare pentru marile grupuri de companii. Grupurile multinaționale și grupurile naționale mari, cu venituri consolidate de cel puțin 750 de milioane de euro, vor avea posibilitatea de a depune o singură declarație fiscală la nivel de grup, în locul mai multor declarații separate pentru fiecare entitate din cadrul grupului.
Această abordare va reduce birocrația și costurile administrative atât pentru companii, cât și pentru autoritățile fiscale.
- Declarație standardizată și reguli clare de cooperare
Proiectul de ordonanță introduce utilizarea unui formular standard pentru declarația informativă referitoare la impozitul suplimentar (impozitul minim global). Modelul acestui formular va fi aprobat prin ordin al președintelui ANAF, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, conform oficialilor MFP.
De asemenea, se stabilesc termene clare de raportare, reguli pentru schimbul automat de informații între statele membre și mecanisme de cooperare pentru corectarea eventualelor erori evidente din declarații.
- Îmbunătățiri și în schimbul de informații despre conturile financiare
Mai mult, dincolo de transpunerea DAC9 în legislația națională, proiectul aduce clarificări și completări la regulile existente privind schimbul de informații referitoare la conturile financiare. Astfel, oficialii MFP subliniază că sunt eliminate unele lacune legislative care, până acum, se refereau doar la obligația de raportare, fără a reglementa explicit schimbul efectiv de date pentru anumite tipuri noi de conturi.
- Sancțiuni pentru nerespectarea noilor reguli
Ministerul Finanțelor Publice avertizează că, pentru a asigura aplicarea corectă a noilor prevederi, proiectul prevede sancțiuni contravenționale cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.
„Aceste sancțiuni se aplică, de exemplu, în cazul utilizării altor formulare decât cele standardizate sau al nerespectării obligației de păstrare a documentelor și evidențelor fiscale pentru o perioadă de minimum cinci ani”, au concluzionat oficialii.













