Mesajul central al Partidului Comunist din Vietnam se concentrează, pentru prima dată după zeci de ani, pe dezvoltarea economică. După patru decenii de reforme care au scos milioane de oameni din sărăcie, Vietnamul se află într-un moment crucial: forța de muncă este încă abundentă, dar se estimează că va scădea în curând, conform The New York Times.
Obiectivul oficial vizează creșterea PIB-ului pe cap de locuitor la aproximativ 8.500 de dolari până în 2030 și atingerea statutului de economie dezvoltată până în 2045. Miza depășește doar prosperitatea materială – este și despre menținerea legitimității politice a partidului unic.
Modelul economic din Vietnam îmbină un control politic strict cu o deschidere economică. Statul își menține autoritatea absolută, dar încurajează investițiile private și integrarea în comerțul global. Rezultatul este un sistem hibrid: economie de piață fără pluralism politic.
În continuare, companiile de stat și cele afiliate partidului beneficiază de avantaje, în timp ce firmele private, fie locale, fie străine, sunt stimulate să genereze locuri de muncă și să contribuie la exporturi. Criticii subliniază că această structură poate limita concurența și inovația.
Actualul lider al partidului, To Lam, este recunoscut ca un pragmatic ferm. Cu o experiență în securitatea internă, a inițiat rapid reforme administrative, și-a consolidat puterea și a transmis un mesaj clar: stagnarea nu mai este acceptabilă.
Guvernul său discută deschis despre rolul crescut al sectorului privat, investiții semnificative în infrastructură și o „nouă eră a ascensiunii naționale”. Cu toate acestea, controlul asupra presei, societății civile și discursului public rămâne strict.
Vietnamul se află între două mari puteri – SUA și China – care îl consideră un partener strategic. Producătorii din China își mută activitățile în această țară pentru a evita tarifele, iar Statele Unite au devenit principalul cumpărător de exporturi din Vietnam.
Această integrare contribuie la creșterea economică – peste 8% în anul precedent – dar aduce și riscuri semnificative. Există riscul unei dependențe de capitalul extern, presiuni comerciale și vulnerabilitate în fața rivalităților globale.
Economiștii avertizează că atragerea de investiții nu este suficientă. Fără transparență, concurență reală și reducerea privilegiilor pentru companiile de stat, Vietnamul ar putea rămâne prins într-o etapă de „prosperitate medie”.
Productivitatea scăzută, schimbările climatice și îmbătrânirea populației pun presiune asupra unui sistem care trebuie să ofere rezultate rapide. În lipsa reformelor structurale, creșterea accelerată ar putea fi temporară.
Vietnamul urmează o cale deja testată de China, având parte de succese economice, dar și de costuri sociale și politice. Diferența constă în faptul că Vietnamul are mai puțin timp la dispoziție. Pentru Partidul Comunist, întrebarea nu este dacă va accepta capitalismul, ci cât de mult îl va permite să se dezvolte.
Congresul de la Hanoi reprezintă mai mult decât un eveniment intern – constituie un punct de cotitură. Dacă țara reușește să combine disciplina politică cu dinamismul pieței, ar putea deveni una dintre economiile majore ale Asiei. Dacă nu, tensiunea dintre comunism și capitalism ar putea frâna progresul.
Într-o lume în care granițele ideologice devin tot mai neclare, Vietnamul se prezintă ca unul dintre cele mai ambițioase și riscante experimente de capitalism sub conducere comunistă.
