Partida din primul tur al turneului, desfășurată duminică dimineață, a durat puțin peste o oră.
Românca a câștigat în două seturi, cu scorul de 6-3, 6-1, iar în runda următoare va juca împotriva Jelenei Ostapenko.
Sorana Cîrstea a anunțat la începutul lunii decembrie că 2026 va fi ultimul său an în circuitul profesional.
„Anul viitor va fi al 20-lea an în care particip la turnee ca jucător profesionist de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pentru mine pe teren și m-au motivat să continui. Acestea fiind spuse, am decis că 2026 va fi ultimul meu an în circuit”, a declarat jucătoarea din România pe rețelele de socializare.
În primul tur al competiției de la Brisbane, mai joacă duminică și Gabriela Ruse, care se va confrunta cu Sofia Kenin, și Jaqueline Cristian, care o va întâlni pe Marie Bouzkova.













