„Am avut o viață frumoasă. Acum am o viață normală”, a afirmat, cu ceva timp în urmă, Nora Iuga, recunoscută și sub denumirea de „Marea Doamnă” a poeziei românești, care își celebrează ziua de naștere pe 4 ianuarie.
Mircea Cărtărescu a scris despre ea în epilogul volumului de opere alese „Capricii periculoase”:
„Totul era diferit în apartamentul Norei. Dintr-o clipă, uitam de condițiile mizerabile de afară, de dictatură, de foame, de frig, de amenințarea nesfârșită, reprezentată de „Securitate”. Trăiam cu toții în poezie atunci, într-o atmosferă de libertate interioară pe care nu o mai întâlnim astăzi, pentru că suntem cu adevărat liberi”, a scris Cărtărescu.
Nora Iuga s-a născut în București în 1931. A studiat germanistica și a predat limba germană la Sibiu. De asemenea, a fost jurnalist, asistent de limbi străine și editor.
Prima sa carte de poezie, „Vina nu e a mea”, a fost publicată în 1968.
Literatura sa se caracterizează printr-o legătură între umorul fantastic și subtilitatea tulburătoare. Poezia sa este versatilă, greu de încadrat într-un tipar, având influențe suprarealiste, ciudate precum un vis, dar și o notă balcanică și concretă.
„Văduvele dansează în jurul fântânii
Văduvele pe scaunul electric
Caii dorm dus..”.
Mircea Cărtărescu a caracterizat poezia ei astfel: „Fiecare poem este o statuie enigmatică pe o piață goală”.
Nora Iuga a publicat unsprezece cărți de poezie și patru volume de proză, toate definind-o ca o scriitoare originală, cu o personalitate puternică.
În 1970, după lansarea celei de-a doua cărți de poezie, „Captivitatea cercului”, a fost interzisă de regimul comunist timp de opt ani.
Începând cu 1980, situația s-a schimbat fundamental.
Astăzi, Nora Iuga publică anual câte o carte și beneficiază de recunoașterea cititorilor.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este lungul poem în proză, „Fetița cu o mie de riduri”, publicat în 2005. Aceasta constituie un microcosmos unic, în care erotismul morbid se află ascuns în spatele iubirii pentru scris și sens.
„din cer vine zgomotul, din portbagaj curg căpşunile ca nişte inimi de copii speriaţi; are cineva un ceainic, o strecu-rătoare, o linguriţă de zahăr, le-a luat pe toate cu el. duşenka maia, sînii ti-s iuţi cum e miezul ridichilor negre, i-o fi zis şi ea s-a umezit ca iarba în zori. era un băieţaş blond, o fi visat că-1 ucide pe ţar şi s-au despărţit apele Niprului; cer două cărţi, a spus armeanul din Minsk. servit, a spus rusul alb. asta a fost pata lui. s-a lăţit, s-a lăţit ca pînza neagră pe mesele îndoliate ale marilor cazinouri cînd crupierul nu mai are nimic de rulat. şi toţi au pierdut, boje moi, ne-a rămas Siberia şi Taigaua cea verde pînă la capăt.”
Nora Iuga, o traducătoare remarcabilă a operelor lui Thomas Bernhard, Paul Celan, Günter Grass, ETA Hoffmann, Elfriede Jelinek, Ernst Jünger și Herta Müller, ascunde un secret în viețile sale frumoase, iar Mircea Cărtărescu descrie acest secret astfel: „Puterea ei de femeie și de scriitoare, de a rămâne veșnic tânără. Chiar și astăzi, tinerii poeți o consideră una de-a lor.”
