„Am atins borna pe care și-a propus România anul trecut de reducere a deficitului bugetar, am armonizat lucrurile, însă, din păcate, fie că domnul Bolojan înțelege sau nu, românii nu mai pot suporta această stare”, a declarat Băluță duminică, la Antena 3 CNN.
Edilul a evidențiat impactul măsurilor implementate: „Puterea de cumpărare a scăzut și calitatea vieții oamenilor a fost afectată”, adăugând că „este timpul să venim cu măsuri compensatorii”.
Băluță a menționat că, deși a fost necesar ca bugetul să respecte anumiți parametri, acest tip de abordare trebuie să se încheie, subliniind că „noi guvernăm pentru oameni și domnul Bolojan trebuie să gândească la fel de empatic și rațional”.
Primarul a subliniat lipsa de echilibru în măsurile adoptate de Guvern: „Dânsul este specialist în tăieri. A tăiat din toate părțile unde a fost posibil și dorește să continue cu același tip de măsuri, fără a veni cu compensații”.
Băluță a criticat și întârzierile în adoptarea bugetului pe 2026: „Gândiți-vă că scopul nostru acum este să adoptăm bugetul României pe anul 2026. Este o situație ridicolă că am intrat în luna februarie și acest lucru nu s-a realizat.”













