Consumatorii vulnerabili, care au fost declarați eligibili pentru a primi ajutorul de 50 de lei din partea statului, ar putea beneficia de această reducere a facturii fără a fi necesară înscrierea în platformă, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, într-o conferință de presă ce a avut loc joi, la finalul ședinței Comandamentului energetic național.
Declarația a fost făcută ca răspuns la întrebarea unui reporter de la Mediafax referitoare la stadiul discuțiilor pentru modificarea schemei de ajutor, în condițiile în care numărul românilor care au putut beneficia de aceasta a fost foarte redus.
„Acum avem un mecanism activ până la 31 martie 2026. Lucrăm împreună cu operatorii de distribuție și furnizare pentru a găsi un mecanism de cross-check (verificare) în baza de date, astfel încât persoanele cu venituri sub 2000 de lei să poată beneficia de reducerea celor 50 de lei direct din factură, fără a fi necesară înscrierea în platformă, primirea cardului fizic de la poștă sau alte demersuri. Aceasta este o metodă mult mai simplă și mai practică”, a declarat Bogdan Ivan.
Modificarea ar putea fi implementată după 1 aprilie.
„Imediat ce se finalizează actuala schemă pe 31 martie, putem introduce această formulă care nu mai obligă oamenii să parcurgă acești pași și suma va fi scăzută automat din factură. Aceasta măsură va proteja aproximativ 2,1 milioane de puncte de consum, adică în jur de 3,5 milioane de oameni”, a adăugat Bogdan Ivan.
În ceea ce privește numărul real al beneficiarilor, schema, care era valabilă inițial până pe 31 martie, odată cu expirarea actualei scheme de plafonare a prețurilor la gaze naturale, a fost extinsă pentru întreg anul 2026.
„Programul se prelungește, având în vedere o creștere a ritmului de înscriere în el”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în luna decembrie, la momentul adoptării.
Aproape un milion de români care au fost afectați de facturile mari la energie electrică au solicitat ajutorul statului, conform datelor Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prezentate într-un răspuns la solicitarea Mediafax. Concret, au fost înregistrate 990.279 de cereri, dintre care 708.794 au primit tichete, 133.828 au fost anulate, iar 98.960 au fost invalidate.
De asemenea, informațiile obținute de Mediafax arată că nu toate sumele alocate au fost efectiv utilizate de beneficiarii validați, deoarece până în prima parte a lunii decembrie, au fost emise în jur de 350.000 de carduri fizice, ceea ce reprezintă cam jumătate din cele validate până în prezent.
Estimările inițiale ale Ministerului Energiei indicau că aproximativ 2,1 milioane de gospodării, adică peste 4 milioane de români, ar putea beneficia de voucherele de câte 50 de lei, având un impact bugetar de aproape un miliard de lei.
Voucherele se acordă, la cererea beneficiarului, persoanelor singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și familiilor cu un venit net lunar pe membru de familie de maximum 1.784 lei.
Este important de menționat că, deși schema de plafonare a prețurilor la energie a expirat, statul are obligații financiare semnificative față de furnizorii de energie și gaze naturale. Estimările recente ale ANRE arată că aceste sume se ridică la aproximativ 8 miliarde de lei.













