Yvette Cooper, ministrul de Externe, și Shabana Mahmood, ministrul de Interne, au sugerat premierului să coordoneze o plecare controlată, având în vedere seria de înfrângeri electorale severe care au crescut nemulțumirile în interiorul partidului.
Cu toate acestea, Starmer a respins aceste presiuni, declarând că nu are intenția de a demisiona. Într-un discurs susținut luni, el a avertizat că alegerea unui nou lider ar putea provoca „haos” și a afirmat că electoratul „nu ar ierta niciodată” Partidul Laburist pentru instabilitatea politică asociată cu anii de guvernare conservatoare.
„Știu că oamenii sunt frustrați de starea Marii Britanii, frustrați de politică, iar unii sunt frustrați de mine. Știu că am contestatari și știu că trebuie să le dovedesc că se înșală. Și o voi face”, a declarat Starmer.
În interiorul guvernului, opiniile sunt împărțite. Unii miniștri susțin o tranziție „responsabilă, demnă și ordonată”, în timp ce alții îl îndeamnă pe premier să rămână. Un aliat al lui Starmer a cerut calm, avertizând că înlăturarea liderului la doar 20 de luni de la preluarea funcției ar putea afecta imaginea Laburiștilor ca partid capabil să guverneze stabil.
Totuși, presiunea crește și din partea deputaților de rând. Aceștia, cunoscuți în sistemul britanic ca backbenchers, sunt parlamentari care nu ocupă funcții guvernamentale și care se află, simbolic, pe băncile din spate ale Camerei Comunelor. Cei peste 70 de deputați care solicită plecarea lui Starmer reprezintă aproximativ un sfert din grupul parlamentar laburist fără funcții executive.
Mai mulți parlamentari au subliniat nepopularitatea personală a premierului și impactul acesteia asupra rezultatelor electorale locale. Unii au afirmat că alegătorii le-au comunicat direct că problemele naționale și conducerea partidului i-au determinat să nu mai voteze Labour.
Criza s-a amplificat și din cauza demisiilor unor membri juniori ai echipei guvernamentale. Patru secretari parlamentari privați, funcții de sprijin politic pentru miniștri, cunoscuți în Marea Britanie ca PPS, au renunțat la posturi și au cerut public schimbarea liderului.
În Marea Britanie, premierul este, de regulă, liderul partidului care deține majoritatea în Camera Comunelor. Astfel, dacă partidul de guvernământ își schimbă liderul, țara ar putea avea un nou prim-ministru fără a fi necesară organizarea imediată a unor alegeri parlamentare anticipate, așa cum s-a întâmplat în trecut și în Partidul Conservator.
În culisele partidului, se discută deja despre posibili succesori. Printre numele menționate se numără Wes Streeting, ministrul Sănătății, Andy Burnham, primarul regiunii Greater Manchester, Angela Rayner și Ed Miliband. Susținătorii lui Streeting și Burnham au lansat apeluri pentru o tranziție rapidă, deși apropiații ministrului Sănătății afirmă că acesta nu intenționează, cel puțin deocamdată, să declanșeze o confruntare directă.
Un rol semnificativ ar putea reveni și conducerii interne a Partidului Laburist, care ar trebui să decidă în ce condiții ar putea candida figuri din afara Parlamentului. De exemplu, Andy Burnham ar trebui să revină mai întâi în Camera Comunelor pentru a putea deveni lider de partid și, implicit, prim-ministru.
În contextul disputei interne, o parte dintre deputați avertizează că schimbarea premierului ar putea avantaja partidul Reform UK, condus de Nigel Farage. Reform UK este o formațiune populistă de dreapta, moștenitoare a curentului pro-Brexit, care a câștigat teren în sondaje pe fondul nemulțumirii față de partidele tradiționale.
Pentru Starmer, următoarele ore ar putea fi decisive. Mai mulți membri ai cabinetului se așteaptă ca premierul să ia o decizie înaintea următoarei ședințe de guvern, în condițiile în care apelurile pentru plecarea sa continuă să se intensifice.













