„Mâine, la Senat, începem ofensiva pentru apărarea companiilor profitabile ale statului de «taifunul Bolojan»”, a afirmat Zamfir pe rețelele sociale.
Acesta a subliniat că acțiunile deținute de stat ar urma să fie înstrăinate prin proceduri care nu implică listarea publică, ci se vor realiza prin negocieri directe.
„Marele jaf, pregătit în secret, prevede vânzarea accelerată de acțiuni – metoda ABB – fără LISTARE LA BURSĂ, prin negociere directă! Legea va bloca înstrăinarea, până la 31 decembrie 2027, a acțiunilor statului la companiile profitabile”, a adăugat Zamfir.
Partidul Social Democrat a cerut, la începutul săptămânii, premierului Ilie Bolojan și vicepremierului Oana Gheorghiu să retragă imediat din procedura legislativă orice inițiative referitoare la vânzarea unor companii de stat considerate strategice și profitabile.
Conform unui comunicat emis de PSD, formațiunea a criticat lipsa de transparență în procesul decizional, argumentând că nu au avut loc consultări cu partenerii de coaliție sau cu miniștrii de resort ai partidului înainte de prezentarea acestor planuri.













