Transelectrica a informat miercuri dimineață, printr-un comunicat de presă, că Sistemul Electroenergetic Național se confruntă cu un grad ridicat de solicitare operațională, în contextul opririi celor două unități nucleare de la CNE Cernavodă.
„Având în vedere indisponibilitatea temporară a unităților nucleare de la CNE Cernavodă, Sistemul Electroenergetic Național se află într-o situație de înaltă solicitare operațională, specifică unor condiții excepționale de funcționare. Specialiștii Operatorului de Transport și de Sistem, Transelectrica, colaborează strâns cu experți din toate entitățile operaționale ale SEN, monitorizând constant evoluția parametrilor rețelei și aplicând toate măsurile tehnice necesare pentru a menține funcționarea rețelei electrice de transport în condiții de siguranță și echilibrul dintre producție și consum”, se menționează în comunicatul emis miercuri.
În ciuda acestor provocări, Transelectrica a asigurat că Sistemul Electroenergetic Național operează în condiții de siguranță, „în conformitate cu standardele de operare”.
„Rețeaua electrică de transport din România funcționează interconectat cu sistemele electroenergetice europene, iar această interconectare joacă un rol semnificativ în creșterea rezilienței și în reducerea riscurilor de perturbări majore. În perioadele cu consum ridicat și producție internă scăzută, utilizarea schimburilor transfrontaliere de energie reprezintă un mecanism normal de funcționare al pieței și al sistemului energetic european interconectat”, adaugă instituția.
În ceea ce privește unitățile nucleare de la CNE Cernavodă, anunțul Transelectrica vine după ce Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețea în seara zilei de 4 mai, din cauza unei disfuncționalități la un izolator aferent unui transformator de evacuare a puterii.
Ulterior, pe 7 mai, Nuclearelectrica SA a anunțat că Unitatea 2 va rămâne oprită pentru o perioadă mai lungă, conform evaluărilor specialiștilor de la CNE Cernavodă.
De asemenea, conform planului de oprire planificată, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a intrat în oprire programată începând cu 10 mai 2026.
„Lucrările de înlocuire a transformatorului la Unitatea 2, precum și cele aferente opririi planificate, se vor desfășura în condiții de siguranță pentru personal, public și mediu, respectând procedurile aprobate la CNE Cernavodă și normele de securitate nucleară”, se precizează în anunțul Nuclearelectrica.













