„Deja primim semnale și de la agenții de rating, că dacă această criză politică va continua, iar guvernele vor fi slabe, sugerând că ajustarea fiscal-bugetară nu poate continua, un downgrade, adică o scădere a ratingului suveran al României, ar putea avea loc”, a declarat Daniel Dăianu în cadrul emisiunii „OFF The Record”, transmisă pe Mediafax.
Acesta a detaliat implicațiile unei retrogradări a României la nivelul junk.
„În primul rând, mulți investitori nu vor mai investi. Nu se vor face plasamente într-o țară cu rating junk, deoarece investitorii au o matrice specifică pentru plasamente. Fondurile sunt direcționate în principal către țările cu ratinguri foarte bune și cu bonitate financiară ridicată, dar și către economiile emergente cu bonitate îndoielnică, care cer randamente mari. Astfel, am putea asista la o creștere a randamentelor cerute, ceea ce ne-ar copleși, având în vedere că datoria publică ar putea deveni dificil de gestionat. Aceasta ne-ar obliga să adoptăm măsuri similare celor implementate în criza datoriilor suverane din vestul Europei, așa cum s-a întâmplat în Spania, Portugalia și Irlanda. România nu are nevoie de un astfel de tratament”, a afirmat Dăianu.
„Acum avem o cură de slăbire”
Președintele Consiliului Fiscal a subliniat necesitatea unui „orizont de ieșire”.
„Acum avem o cură, , care trebuie să fie asumată și explicată mai bine. Nu trebuie să folosim formulări precum prosperitate, deoarece nu este vorba despre prosperitate. Într-un astfel de proces de corecție, nu putem asigura prosperitatea. Unii și-au asigurat averile, dar cetățenii suferă, e adevărat. Trebuie să avem un orizont de ieșire din această situație complicată”, a declarat Daniel Dăianu.
Acesta a afirmat că procesul de corecție trebuie continuat.
„Această determinare trebuie să existe. Ce facem acum? Arderea acestui proces de corecție pe altarul disputelor politice nu este acceptabil. Este necesar să se demonstreze că există și oameni de stat. Politicianul, care este om de stat, este cel care poate conduce nava prin furtună”, a precizat Dăianu.
„Țara trebuie să fie guvernată responsabil, cu credibilitate. Trebuie să evităm retrogradarea la junk. Asta trebuie să facem”, a adăugat Dăianu, explicând că, prin construcția bugetului, se poate evita în 2027 „o modificare a regimului fiscal”: „Este posibil să evităm acest lucru, dar este esențial să avem un guvern instalat, format din oameni responsabili, nu să facem experimente, ci să avem persoane cu experiență care să pună capăt și acestor concursuri pentru cel mai performant ministru.”












