Alegătorii britanici participă joi la alegeri locale, eveniment care ar putea marca începutul sfârșitului mandatului premierului Keir Starmer, deschizând calea unei politici multipartide tot mai fragmentate în Regatul Unit.
Se estimează că Partidul Laburist, condus de Starmer, va suferi pierderi semnificative în alegerile pentru consiliile locale din Anglia, dar și în cele din Scoția și Țara Galilor.
Sondajele sugerează că laburiștii ar putea pierde mai bine de jumătate dintre cele aproximativ 2.500 de locuri pe care le apără, în favoarea unor partide aflate la poluri opuse, precum Verzii și Reform UK, partidul de extremă dreapta condus de Nigel Farage.
Popularitatea lui Starmer a scăzut drastic în mai puțin de doi ani de la victoria sa covârșitoare din iulie 2024.
Promisiunile de creștere economică au rămas nerealizate, serviciile publice continuând să se deterioreze, iar costul vieții rămânând ridicat, presiuni exacerbate de conflictul din Orientul Mijlociu, care a afectat transporturile de petrol prin Strâmtoarea Hormuz.
Numirea controversată a lui Peter Mandelson, un prieten al lui Jeffrey Epstein, ca ambasador la Washington a agravat criza de imagine a premierului.
„Keir Starmer a devenit un simbol al dezamăgirii și deziluziei oamenilor”, a afirmat Luke Tryl de la firma de sondaje More in Common.
O înfrângere severă joi ar putea provoca o revoltă internă în Partidul Laburist.
Potențialii contracandidați la conducerea partidului includ secretarul Sănătății, Wes Streeting, fosta viceprim-ministră, Angela Rayner, și primarul orașului Greater Manchester, Andy Burnham.
Fiecare candidat ar avea nevoie de sprijinul a cel puțin 80 de parlamentari pentru a iniția o competiție pentru șefia partidului.
„Este o chestiune de când, nu dacă va pleca”, a sintetizat Tim Bale, profesor de științe politice la Universitatea Queen Mary din Londra.
Alegerile de joi ar putea anticipa o reconfigurare profundă a hărții politice britanice. În Țara Galilor, Plaid Cymru are șanse reale să preia puterea pentru prima dată, după un secol de dominație laburistă.
În Scoția, Partidul Național Scoțian promite un nou referendum pentru independență, în cazul obținerii majorității.
„Vechea politică a dispărut”, a declarat Rhun ap Iorwerth, liderul Plaid Cymru.
Marea Britanie, conform analiștilor, a evoluat de la un sistem politic dominat de două partide la unul cu cinci forțe majore care își dispută electoratul.
Alegerile naționale nu sunt programate înainte de 2029, însă rezultatele de joi ar putea rescrie calendarul politic de la Londra mult mai devreme.











