Dominic Fritz a împărtășit primele informații referitoare la întâlnirea dintre liderii partidelor și președintele României.
„A fost o discuție strict tehnică despre programele SAFE și PNRR, în care s-au discutat pașii necesari pentru viitor. Miniștrii responsabili au prezentat informații relevante pentru domnul președinte, în fața liderilor din actuala și fosta coaliție. A fost subliniat ce mai este de făcut, iar președintele a exprimat așteptarea ca toată lumea, în ciuda crizei, să colaboreze pentru a nu pierde acești bani. Vorbim aici de 16 miliarde de euro din SAFE și peste 10 miliarde de euro din PNRR”, a declarat Fritz la Digi24.
Acesta a specificat că întâlnirea nu a inclus discuții politice.
Întrebat dacă s-a discutat despre moțiunea anunțată de PSD și AUR, Dominic Fritz a afirmat că a aflat de aceasta abia după încheierea ședinței.
„A fost o discuție fără telefoane. Noi am aflat despre aceste lucruri când am ieșit de acolo, eu cel puțin am aflat când mi-am luat din nou telefonul”, a adăugat liderul USR.
Fritz consideră că președintele a încercat să separe aceste două subiecte majore, care implică sume semnificative de bani, SAFE și PNRR, de conflictul politic.
„Dacă această separare va reuși, rămâne de văzut. Eu cred că, în orice caz, este o iresponsabilitate, în aceste ultime săptămâni pentru programul SAFE și în aceste ultime luni pentru programul PNRR, ca PSD să declanșeze acum o astfel de criză și să o facă în modul în care o face. Riscul este mare și sper că există un minim de responsabilitate față de țară. Însă, din ceea ce observ, am mari dubii că vom reuși”, a concluzionat Dominic Fritz.











