Un divorț între un magnat al oțelului și fosta sa soție a ajuns în fața instanței din Madrid, în contextul unei dispute legate de un tablou atribuit lui Velázquez. Judecătorul a decis ca lucrarea să fie păstrată temporar la Muzeul Prado, până la finalizarea procesului, care implică acuzații de însușire necuvenită și probleme fiscale, conform publicației El Pais.
Există cupluri care, în timpul divorțului, se ceartă pentru animale de companie sau cărți, însă în acest caz, disputa a fost pentru un tablou celebru. José María Aristrain de la Cruz, unul dintre cei mai bogați oameni din Spania, a fost acuzat de fosta sa soție că ar fi păstrat un tablou atribuit lui Velázquez în palatul său din Madrid. Ea susține că lucrarea i-a fost oferită cadou și că îi aparține în cadrul partajului, chiar dacă tabloul se afla în continuare în reședința magnatului.
Surse apropiate cazului au indicat că un judecător din Madrid a cerut Ministerului Culturii să găsească un loc pentru păstrarea tabloului până la finalizarea litigiului, iar Guvernul a decis ca acesta să fie depozitat la Museo del Prado. Din 17 martie, lucrarea se află în grija pinacotecii.
În decembrie 2007, sala Retiro din Madrid a organizat o licitație pentru unul dintre puținele tablouri de Velázquez aflate în mâini private. Era vorba despre un portret al regelui Filip al IV-lea al Spaniei, care reprezenta o replică, cu variații, a celui expus la Muzeul Prado, în aceeași sală cu Las Meninas. Monarhul era prezentat în picioare, aproape în mărime naturală, îmbrăcat complet în negru, într-un costum sobru, la aproximativ 20 de ani. Prețul de pornire era de 2,5 milioane de euro, sumă considerată modestă pentru o astfel de lucrare, însă starea de conservare era deficitară, iar atribuirea către Velázquez era contestată.
Deși existau dubii, casa de licitații a prezentat rapoarte care susțineau autenticitatea tabloului. În 2000, profesorul Peter Cherry de la Trinity College din Dublin a afirmat că „se detectau în operă detalii caracteristice pensulației pictorului și ale intervențiilor sale precise, specifice lucrărilor realizate de Velázquez în primii ani la Madrid”.
Publicația ABC a relatat că și Carmen Garrido considera, într-un articol din revista Goya, că portretul este o replică autografă a tabloului de la Prado. Un fost director al muzeului, Alfonso Pérez Sánchez, considera lucrarea o operă a lui Velázquez, „dar foarte deteriorată și restaurată stângaci”. De asemenea, Enrique Valdivieso a susținut atribuirea lucrării lui Velázquez.
Cu toate acestea, licitația a eșuat, iar statul nu a licitat pentru tablou.
În 2015, casa de artă Isbilya din Sevilla a scos din nou tabloul la licitație, de data aceasta cu un preț de pornire de 750.000 de euro. A existat un cumpărător, identitatea acestuia rămânând necunoscută, lucrarea fiind achiziționată de Gema Navarro, fosta soție a lui Aristrain, cu banii lui, într-un moment în care acesta era deja investigat pentru fraudă fiscală.
Pentru Aristrain, banii nu au fost niciodată o problemă. La 26 de ani, a moștenit averea lui José María Aristrain Noain, născut în Argentina, care s-a întors în Țara Bascilor și a fondat o turnătorie în anii ’40. Afacerea cu oțel a avut un succes remarcabil, iar în 1980, când au fost publicate pentru prima dată declarațiile de venit în Spania, era al doilea contribuabil din țară, după José María Ruiz-Mateos. Amenințat de ETA, a refuzat să plătească așa-numitul „impozit revoluționar”. A murit în 1986 într-un accident de elicopter în circumstanțe neclare, în timp ce survola Coasta de Azur.
Fiul său a preluat imperiul la doar 26 de ani, dezvoltând o preocupare constantă pentru securitate și discreție. Pasiunile sale includ vânătoarea, mașinile și coridele. Aristrain și-a condus afacerile fără a apărea frecvent în public.
În 1997, a intrat în Aceralia, în contextul privatizărilor inițiate de guvernul lui José María Aznar. În 2006, grupul indian Mittal a lansat o ofertă publică de preluare, iar Aristrain, care a susținut această mișcare, a rămas cu 3% din ArcelorMittal, devenind unul dintre principalii acționari ai celei mai mari companii siderurgice din lume. Revista Forbes l-a clasat în acel an pe locul 10 în topul celor mai bogați spanioli, cu o avere de 1.200 milioane de euro, estimată în prezent la 1.400 milioane.
Tabloul a intrat în colecția sa de artă, care include și automobile, printre care un Ferrari 250 GTO, un model legendar evaluat la peste 50 de milioane de euro. De asemenea, Aristrain deține unul dintre cele mai mari latifundii din Spania, Valdepuercas, în Cáceres, un palat în Sevilla, o fermă de tauri de coridă, un întreg cvartal în apropierea străzii Génova din Madrid, care include fosta ambasadă britanică, o vilă în Somosaguas, un iaht de 55 de metri și un fost remorcher transformat în navă de agrement, denumit Steel.
Cu toate acestea, Aristrain și-a mutat rezidența fiscală în Gstaad, Elveția, iar operațiunile Arcelor au fost impozitate în Luxemburg, ceea ce a determinat statul spaniol să declanșeze o anchetă.
În 2011, Parchetul pentru Infracțiuni Economice din Madrid a depus o plângere împotriva sa, iar, la ordinul judecătorului, pe 21 iunie din acel an, au fost efectuate percheziții în locuințele și birourile sale. Parchetul îl acuza că și-a simulat rezidența în afara Spaniei pentru a frauda statul cu 211 milioane de euro, o sumă care, prin valoare, îl plasa la nivelul litigiilor marilor corporații. „Această schimbare a domiciliului fiscal în Elveția, începând din 2006, nu corespunde realității, având ca unic scop evitarea plății impozitului pe venit (IRPF) și a impozitului pe avere care îi reveneau ca rezident în Spania”, a afirmat Avocatura Statului.
Cazul s-a prelungit ani de zile. Când, în cele din urmă, a ajuns în instanță în 2023, Aristrain s-a prezentat în scaun cu rotile, însoțit de o echipă de avocați și experți de prestigiu. A susținut că, atunci când a achiziționat palatul din Elveția, a făcut-o împreună cu o colecție de artă evaluată la aproximativ 10 milioane de euro, ceea ce, conform declarațiilor sale, nu ar face cineva care doar ar simula rezidența.
Parchetul și Agenția Fiscală s-au bazat pe indicii precum utilizarea cardurilor sale și faptul că, în calitate de membru al unui club de schi din Elveția, a indicat ca adresă locuința sa din Madrid. Cazul s-a încheiat cu achitarea sa, însă Curtea Supremă a dispus rejudecarea procesului de la zero.
După achitare, Aristrain s-a despărțit de a doua soție, Gema Navarro Mangado. Procesul nu a fost unul liniștit, având în vedere că și cu prima soție, María Palma, a avut un divorț care a ajuns în instanță. Într-una dintre audieri, Aristrain a declarat: „Nu știe care sunt veniturile sale, deoarece nu își numără banii, are multe companii și pierde și câștigă la bursă. Nu își amintește veniturile de când s-a născut, nu îl preocupă acest lucru”.
Cu Navarro, căsătoria a fost în regim de separare a bunurilor, ceea ce, în principiu, ar fi trebuit să garanteze că divorțul nu va genera controverse majore. Ea a părăsit consiliile de administrație din care făcea parte, invocând „pierderea încrederii” în cazul companiei Tubacex. Totuși, divorțul a dus la un litigiu în Elveția, care a stabilit pensia pentru copilul pe care îl aveau în comun. Rămânea, însă, un aspect nerezolvat: portretul lui Filip al IV-lea.
Tabloul a rămas în palatul din centrul Madridului, care îi aparținea lui Aristrain. Fosta soție a revendicat lucrarea, însă fără succes, neavând acces la locuință. Astfel, în urmă cu câteva luni, ea a depus o plângere pentru însușire necuvenită, conform surselor apropiate cazului.
Cazul a fost repartizat Judecătoriei de Instrucție nr. 11 din Madrid, care, pe 12 februarie, în acord cu Parchetul, a solicitat Ministerului Culturii să preia tabloul în custodie. S-a ținut cont de importanța pe care lucrarea atribuită lui Velázquez o poate avea pentru patrimoniul istoric. Ministerul a decis ca tabloul să fie depozitat la Muzeul Prado, iar pe 17 martie, brigada de Patrimoniu a transferat lucrarea la muzeu.
