Uniunea Europeană a realizat exporturi de produse medicinale și farmaceutice în valoare de 366,2 miliarde de euro, în timp ce importurile au fost de 145,7 miliarde de euro, rezultând astfel un excedent comercial record de 220,5 miliarde de euro, conform datelor furnizate de biroul european de statistică.
Comparativ cu anul 2024, exporturile au crescut cu 16% (50 miliarde de euro), când valoarea totală a acestora a fost de 315,7 miliarde de euro, iar importurile au înregistrat o creștere de 21% (25 miliarde de euro), de la 120,4 miliarde de euro în anul anterior.
Față de acum un deceniu, evoluția este și mai impresionantă, cu exporturile crescând de 2,5 ori și importurile de 1,8 ori. În 2015, exporturile se ridicau la 146,1 miliarde de euro, iar importurile la 77,3 miliarde de euro.
Conform datelor agregate la nivel european, în 2025, Irlanda a fost cel mai mare exportator de produse medicinale și farmaceutice din UE către țări din afara Uniunii, cu exporturi de 93,8 miliarde de euro. Germania a ocupat locul doi cu 67,9 miliarde de euro, iar Belgia s-a situat pe locul trei cu 38,5 miliarde de euro.
În ceea ce privește importurile, Italia a fost cea mai mare cumpărătoare de produse din afara UE, cu achiziții de 27,5 miliarde de euro, urmată de Belgia cu 24,7 miliarde de euro și Germania cu 24,2 miliarde de euro.
Statele Unite au fost principala destinație pentru exporturile extra-UE de produse medicinale și farmaceutice în 2025, reprezentând 43,8% din totalul exporturilor, ceea ce se traduce în 160,6 miliarde de euro. Elveția a fost al doilea cel mai mare partener comercial, cu 16,3% (59,7 miliarde euro), urmată de Regatul Unit, cu 5,6% (20,6 miliarde euro).
De asemenea, SUA a fost principalul furnizor al UE, cu o cotă de 41,2% din importuri, echivalentul a 60,1 miliarde de euro. Elveția a ocupat locul doi, contribuind cu 28,4% (41,4 miliarde euro), iar China a adus 9,0% (13,1 miliarde euro).
Referitor la România, cel mai recent anuar statistic al comerțului internațional, publicat de INS pentru 2024, indică o valoare a exporturilor de produse medicale și farmaceutice de 1,93 miliarde de euro, în timp ce importurile au fost de 6,17 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 4,24 miliarde de euro.
Informațiile recente, oferite de Daniel Constantin, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), arată că medicamentele se află printre produsele cu cele mai mari deficite comerciale.
Daniel Constantin a menționat că, în perioada 2020–2025, primele 20 de produse cu deficit comercial structural evidențiază un dezechilibru cronic în jurul unor segmente industriale precum industria electronică, auto, siderurgică, chimică și a materialelor plastice, dar și în domeniile energiei, sectorului farmaceutic (medicamente, sânge utilizat în industria medicală) și agroalimentar (carne de porcine).
Aceste prime 20 de produse însumează un deficit cumulat de peste 110 miliarde euro, ceea ce reflectă o combinație de lipsă a capacităților interne de producție, dependență de bunurile fabricate pe piețele externe și dezindustrializarea anumitor sectoare-cheie.
„România a înregistrat un deficit cumulat de peste 21 miliarde euro la medicamente (NC 3004) și respectiv la produse imunologice, sânge și vaccinuri (NC 3002). Această situație scoate la iveală o fragilitate gravă a sistemului sanitar național, reflectând absența unei industrii farmaceutice solide, lipsa unor investiții sistemice în lanțuri de producție și procesare locală și o dependență completă de importuri pentru produse critice în domeniu”, a explicat Daniel Constantin pentru Mediafax.













