Emoțiile rămân intense pentru echipajul misiunii Artemis 2. Astronauții se confruntă cu dificultatea de a procesa faptul că au făcut istorie, devenind parte din ea.
După amerizare, s-au reunit cu familiile și prietenii, împărtășind primele impresii cu picioarele pe pământ, dar cu mințile în continuare în nori, aproape de lună.
„Nimeni nu știe prin ce au trecut familiile, omule. Nu a fost ușor. Fiind la peste 200.000 de mile (aproximativ 321.868 de kilometri) distanță de casă, înainte de lansare, se simte ca și cum ar fi cel mai mare vis de pe Pământ. Și când ești acolo, vrei doar să te întorci la familia și prietenii tăi. Este un lucru special să fii om și este un lucru special pentru mine pe planeta Pământ. Mulțumesc!”, a declarat Reid Wiseman, astronaut.
„O să fiu scurt, pentru că mi-e frică să încep să vorbesc. Nu am procesat ce tocmai am făcut și mi-e teamă să încep măcar să încerc. Când a început totul pe 3 aprilie… am vrut să-i mulțumesc lui Dumnezeu în public și vreau să-I mulțumesc din nou lui Dumnezeu. Pentru că, chiar mai mare decât provocarea mea de a descrie prin ce am trecut, recunoștința de a vedea ce am văzut, de a face ce am făcut și de a fi cu cine eram, e prea mare să fim doar într-un singur corp.”, a adăugat Victor Glover.
„Așadar, când am văzut micul Pământ, oamenii ne-au întrebat echipajul ce impresii am avut. Și, sincer, ceea ce m-a frapat nu a fost neapărat doar Pământul. A fost tot întunericul din jurul lui. Pământul era doar această barcă de salvare suspendată netulburată în univers.”, spune și Christina Koch.
„Ceea ce ați văzut a fost un grup de oameni cărora le plăcea să contribuie, să aibă o contribuție semnificativă și să găsească bucurie din asta. Și ceea ce am auzit este că a fost ceva special pentru voi să fiți martori. Și motivul pentru care i-am adunat aici, sus, cu mine, este pentru că v-aș sugera că atunci când priviți aici, să nu vă uitați la noi. Suntem o oglindă care vă reflectă. Și dacă vă place ceea ce vedeți, atunci priviți puțin mai adânc. Aceștia sunteți voi.”, conchide Jeremy Hansen.
