Principalul negociator al Ucrainei în relația cu Rusia a afirmat că observă progrese către un posibil acord de pace cu Kremlinul, menționând că o soluționare a conflictului ar putea fi realizată într-un interval relativ scurt.
Kirilo Budanov, care a fost anterior șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, s-a declarat optimist cu privire la evoluția discuțiilor, chiar dacă până acum negocierile pentru încheierea celui mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial nu au generat rezultate vizibile în spațiul public. Budanov a subliniat că Rusia își dorește de asemenea încheierea războiului.
„Toți înțeleg că războiul trebuie să se încheie. De aceea negociază”, a declarat Budanov într-un interviu acordat Bloomberg pe 4 aprilie. „Nu cred că va mai dura mult”.
Budanov a câștigat notorietate prin operațiunile sale îndrăznețe împotriva forțelor ruse, în perioada în care a condus serviciul de informații militare al Ucrainei, din 2020 până în ianuarie 2023, când președintele Volodimir Zelenski l-a numit șef al administrației prezidențiale. În prezent, el este una dintre figurile cheie din echipa Kievului în negocierile cu SUA și Rusia pentru încheierea războiului.
Negociatorul ucrainean a recunoscut că, până la acest moment, ambele părți au adoptat poziții „maximaliste” în cadrul negocierilor mediate de SUA, dar a adăugat că se așteaptă ca acestea să se apropie treptat în căutarea unui compromis.
Budanov a menționat că Rusia are un motiv clar să ajungă la un acord. „Spre deosebire de noi, ei cheltuie propriii bani”, a afirmat el. „Este vorba de sume enorme, care se ridică deja la trilioane”.
Cu toate acestea, el a refuzat să ofere detalii despre cum ar putea arăta un posibil compromis în privința teritoriului, subiect considerat cel mai sensibil în cadrul negocierilor.
„Nu a fost luată încă nicio decizie finală”, a explicat el. „Dar, în principiu, toată lumea înțelege acum clar limitele a ceea ce este acceptabil. Este un progres enorm”.













