Alfie Kohn este un autor și speaker recunoscut în domeniile educației și parentingului, fiind în același timp un cercetător independent și un comentator al studiilor psihologice. El reușește să sintetizeze lucrările din psihologia motivației și să le prezinte într-un limbaj accesibil publicului larg.
Cu o influență semnificativă în educația progresistă, Kohn își asumă o poziție critică față de sistemele educaționale tradiționale.
Este autorul a peste 10 cărți dedicate educației și parentingului, având o abordare centrată pe copil, nu pe control.
„Recompensa este o formă de control”
Lucrarea sa cea mai cunoscută, „Pedepsit prin recompense”, susține că recompensele, cum ar fi notele, premiile sau stelele, reprezintă tot o formă de control asupra copiilor, care, în cele din urmă, le reduce motivația intrinsecă. Astfel, copiii ajung să acționeze pentru recompense, nu dintr-o dorință sinceră de a învăța sau de a înțelege.
Acesta este doar unul dintre argumentele sale care contravin sistemului educațional „tradițional”, pe care Kohn îl critică vehement. El contestă, de asemenea, utilizarea notelor, testelor standardizate și competițiilor între elevi, pe care le consideră dăunătoare pentru cooperare, iar accentul pus pe rezultate elimină procesul real de învățare.
„Dragostea înseamnă acceptare și ghidare”
Pentru Kohn, dragostea nu depinde de comportamentul copilului, ci constă în acceptare și ghidare. El promovează implicarea copiilor în decizii, dialogul în locul autorității rigide și stimularea curiozității.
Unii critici l-au catalogat pe Kohn ca fiind un idealist, acuzându-l că minimizează importanța disciplinei. Mulți susțin că ideile sale nu sunt aplicabile în școlile tradiționale, care sunt, prin natura lor, rigide.
Pe 10 mai 2026, la Sala Palatului, va avea loc un eveniment important de parenting în România. Publicul va avea ocazia să asiste la conferința lui Alfie Kohn, alături de Dr. Shefali Tsabary, Neale Donald Walsch și profesorul universitar Dr. Dumitru Constantin Dulcan.
Mai mult decât parenting
Conferința, intitulată „Părinte conștient, copil împlinit”, se va centra pe întrebări fundamentale precum: „Ce fel de adulți lăsăm lumii de mâine?” și „Ce fel de adulți alegem noi, astăzi, să fim?”.
Acest eveniment nu se limitează doar la parenting; este o experiență care oferă părinților, educatorilor, formatorilor și profesorilor ocazia de a acumula informații esențiale pentru creșterea unui copil echilibrat.
Am discutat cu Alfie Kohn despre teme esențiale pentru societatea contemporană: competiția, curiozitatea, motivația intrinsecă, relația dintre părinte și copil și necesitatea de a regândi profund înțelegerea educației.
Prezentăm un scurt interviu, în avanpremiera conferinței „Părinte conștient, copil împlinit”.
Mediafax: Un părinte poate citi lucrările dvs. și poate spune: „Este diferit și vreau să aplic”, dar el însuși a fost crescut diferit. Are nevoie să-și „reconfigureze” propriul creier pentru a deveni un părinte mai bun pentru copilul său?
Alfie Kohn: Da, folosind „reconfigurare” într-un sens figurat și foarte larg, înseamnă o regândire profundă.
Asta implică nu doar o schimbare a tacticilor, ci și a obiectivelor, precum și a modului în care le corelăm.
Trebuie să înțelegem că „zahărul” este la fel de mult o metodă de control ca și biciul. Aceasta include și formele aparent dulci de control verbal, cum ar fi lauda: „Bravo, îmi place foarte mult cum faci.”
În esență, tot manipulare este. Tot lipsă de respect este.
Și cercetările arată că nu doar că este ineficientă, ci chiar contraproductivă.
Când voi veni la București, pe 10 mai 2026, voi vorbi și despre faptul că, ori de câte ori discut cu părinți sau profesori, îmi place să încep prin a întreba: „Care sunt obiectivele dumneavoastră pe termen lung pentru copilul sau copiii dumneavoastră?”
Îi întreb pe profesori referitor la elevii lor: „Cum ați dori să arate, peste ani, rezultatul formării lor?”
Îi rog pe oameni să formuleze un cuvânt sau o expresie care să surprindă tipul de adult pe care și-l doresc să devină copiii lor.
Oriunde în lume mă aflu, aud aproximativ aceeași listă de calități — aceleași descrieri ale obiectivelor pe termen lung.
Rolul meu este să le spun părinților: „Spuneți că vă doriți aceste lucruri. Atunci de ce continuați să faceți opusul?”
Există cercetări care arată că strategiile tradiționale pe care le folosiți — precum mita și amenințările — nu doar că nu vă ajută să atingeți propriile obiective pe termen lung pentru copiii dumneavoastră, dar nici măcar nu ajung la rezultatele pe care le doriți.
„Multe școli nu te învață să înveți, ba chiar descurajează asta”
Mediafax: Este adevărat. Și, din păcate, învățăm acest lucru din copilărie, din școală.
Când pregăteam acest interviu, m-am gândit mult la sistemul în care am fost educați noi, adulții de azi.
Există două lucruri care au lipsit complet și aș vrea să-mi spuneți dacă sunteți de acord sau dacă este doar o problemă specific românească: Nimeni nu mi-a explicat vreodată cum să învăț.
Și nimeni nu mi-a explicat de ce este important să înveți, în general, în viață. Curiozitatea nu a fost niciodată discutată.
Nimeni nu m-a învățat ce este curiozitatea.
Alfie Kohn: Da.
De fapt, majoritatea oamenilor spun că dorința de a cunoaște este ceva dezirabil.
Totuși, realitatea este că multe școli nu doar că nu o cultivă, ci par să o descurajeze activ.
Dacă aș dori să îi fac pe copii să-și piardă curiozitatea — dacă aș vrea să îi determin să renunțe la dorința lor naturală de a explora, de a înțelege, de a descoperi de ce un lucru nu a funcționat așa cum se așteptau — aș crea un sistem exact ca cel pe care îl avem adesea.
Toți oamenii pornesc cu dorința de a da sens lumii, de a-și urma curiozitatea.
Dar, dacă aș dori să distrug această dorință, aș organiza o clasă în care copiii — și poate chiar și profesorul — nu ar avea nicio autonomie, nicio posibilitate de a-și concepe propriile lecții.
Întrebările copiilor despre lume nu ar conta, pentru că ar exista un curriculum fix, impus tuturor.
Clasele ar fi supraaglomerate, ritmul ar fi grăbit, iar școala nu ar fi despre înțelegerea ideilor, ci despre memorarea unor informații pentru examen.
Așa aș proceda dacă aș vrea să sting interesul pentru învățare.
Nu este nevoie să le explicăm copiilor de ce ar trebui să fie curioși. Poate că trebuie doar să îi ajutăm să își canalizeze mai bine curiozitatea, să învețe cum să caute informații, astfel încât întrebările lor să devină din ce în ce mai sofisticate, iar răspunsurile să fie cu adevărat satisfăcătoare.
Însă, mai presus de toate, trebuie să organizăm curriculumul în jurul întrebărilor lor, nu în așa fel încât să le sufoce curiozitatea.
Dacă scopul este doar obținerea unei note maxime, dacă este vorba doar despre a îndesa informații ușor de uitat în memoria pe termen scurt și apoi de a le reproduce la test, dacă obiectivul este să-ți depășești colegii pentru a accede la forme mai elitiste de educație, aceasta nu este educație autentică.
Este antrenament.
Mediafax: Da, exact…
Alfie Kohn: Iar victimele intelectuale ale acestei abordări sunt peste tot în jurul nostru.
Mediafax: Este foarte adevărat. Și aș vrea să vă întreb: cum facem diferența între un copil blând, viu, curios, energic și un copil care se comportă în principal din teama de a nu greși?
Poate un părinte să observe pur și simplu această diferență?
Alfie Kohn: Îmi place întrebarea, pentru că ne duce dincolo de comportament.
Atât de multe dintre problemele educației și parentingului tradițional provin din faptul că ne uităm doar la comportamentele vizibile și măsurabile ale copiilor.
În momentul în care vorbim doar despre comportament, pierdem din vedere motivațiile, valorile și rațiunile care stau la baza acestuia. Pierdem copilul din spatele comportamentului.
Există numeroase practici pe care profesorii sunt încurajați să le adopte pentru a-i face pe copii să se concentreze, să dea dovadă de perseverență, de autoreglare, să își amâne satisfacția, să fie „disciplinați”.
Însă întrebarea dumneavoastră ne amintește că mulți dintre copiii care par a fi rezultatul de succes al acestor strategii sunt, de fapt, compulsivi.
Acționează mecanic.
Sunt robotizați.
Nu simt nicio bucurie în ceea ce fac și trăiesc cu sentimentul că trebuie să reușească pentru ca părinții să îi aplaude sau pentru a se simți valoroși.
Așadar, mai important decât ce fac este de ce fac acel lucru.
Multe practici parentale și educaționale ignoră această diferență esențială.
Dacă ar fi să răspund mai concret la întrebarea dumneavoastră: observați ce fac în timpul liber.
Mai citesc din proprie inițiativă?
Pun întrebări care nu vor apărea la test?
Inițiază singuri descoperiri?
Dacă da, există vești bune: curiozitatea și motivația lor intrinsecă nu au fost încă distruse.
Dar dacă abia așteaptă să termine imediat ce testul s-a încheiat sau după ce au bifat toate sarcinile primite, atunci chiar și în cazul multor elevi cu rezultate foarte bune — de care părinții se mândresc — ar trebui să se aprindă un semnal de alarmă.
Pentru că acești copii nu mai sunt, în sens autentic, elevi.
Mediafax: Da, este interesant.
Am auzit recent o fetiță spunând că pauza este partea ei preferată din școală.
Acesta este momentul ei favorit, iar acest lucru mi
