„Am un raport pe care l-am solicitat de când am preluat funcția de primar. S-au realizat proiecte, nu foarte multe, dar nici foarte puține, aproximativ 20, dintre care aproape două treimi prezintă risc de dezangajare. Aceasta înseamnă că nu vor fi îndepliniți indicatorii lor și că nu vom mai primi fondurile sau va trebui să le finanțăm din bugetul local. Vorbim de aproximativ 200 de milioane de euro. Semaforizarea inteligentă este unul dintre proiectele afectate”, a declarat primarul general, conform Gândul.
Edilul a menționat că, la preluarea mandatului, a găsit o instituție subfinanțată și cu un personal supradimensionat, dar a subliniat că nu intenționează să facă concedieri.
Ciprian Ciucu a opinat că, în urma mandatelor lui Nicușor Dan, s-au acumulat diverse probleme administrative.
„Au fost multiple. A avut un mandat cu atât bune, cât și rele. Eu nu am venit să fac evaluări, îmi văd de treaba mea. Nu mai este cazul să discut despre greaua moștenire. Am realizat ce am realizat și ca primar de sector. Ies pe stradă … Am descoperit o instituție subfinanțată. În februarie, mă trezeam la 5 dimineața și nu reușeam să dorm”, a precizat primarul general al Capitalei.
„Nu este în interesul meu să îl evaluez pe Nicușor Dan. Am nevoie de o relație corectă și decentă”, a adăugat Ciucu.
Emisiunea integrală:













