Conform organizației Association for Research into Crimes against Art, furturile de opere de artă constituie a treia cea mai profitabilă activitate pentru criminalitatea organizată, după traficul de droguri și cel de arme. Acest tip de infracțiune atrage rețelele criminale datorită faptului că multe opere sunt relativ ușor de transportat. De exemplu, picturile pot fi scoase din rame și rulate, iar obiectele din metale sau pietre prețioase pot fi demontate și vândute pe bucăți, conform celor relatate de Il Post.
Vânzarea unor capodopere se dovedește a fi mai complexă decât ar părea la prima vedere. Paradoxal, operele foarte celebre sunt mai greu de vândut în comparație cu cele mai puțin cunoscute. Valoarea acestora nu depinde doar de autor, ci și de documentele care atestă proveniența și autenticitatea. Fără aceste documente, un tablou devine practic imposibil de comercializat pe piața oficială a artei. În prezent, există baze de date internaționale care monitorizează operele furate, cum ar fi Art Loss Register și baza de date a Interpol. Aceasta complică și mai mult revânzarea lor.
În multe situații, lucrările de artă furate nu sunt vândute direct. Ele sunt des utilizate ca garanții sau monedă de schimb în tranzacții ilegale. De asemenea, pot fi folosite pentru a plăti transporturi de droguri sau arme sau pot servi drept garanție în tranzacții financiare între grupări criminale. Detectivul britanic Dick Ellis a descris aceste opere ca fiind „bancnote de valoare uriașă”. De exemplu, în anii ’80, mai multe picturi furate de gangsterul irlandez Martin Cahill au fost folosite ca garanție pentru tranzacții cu diamante și pentru operațiuni financiare offshore.
Multe lucrări furate nu sunt recuperate niciodată. Un exemplu notabil este jaful din 1990 de la Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston, când au dispărut 13 opere de artă, inclusiv lucrări de Vermeer, Rembrandt și Degas, evaluate la aproximativ 500 de milioane de dolari. De asemenea, furtul tabloului „Nașterea Domnului” de Caravaggio, care a dispărut dintr-o biserică din Palermo în 1969, rămâne un caz notoriu, fără a fi fost niciodată recuperat.
În unele cazuri, operele de artă furate sunt folosite pentru negocieri cu autoritățile. Deținuți sau membri ai rețelelor criminale pot oferi informații despre locul unde sunt ascunse lucrările în schimbul unor reduceri de pedeapsă. Un exemplu cunoscut este cel al traficantului italian Raffaele Imperiale, care a predat două picturi de Vincent van Gogh furate dintr-un muzeu din Amsterdam după ce a decis să colaboreze cu autoritățile.
După un furt, multe opere intră într-un circuit invizibil, unde pot rămâne ascunse ani sau chiar decenii. Unele ajung în colecții private clandestine, în timp ce altele sunt distruse sau abandonate pentru a evita identificarea. Din acest motiv, recuperarea unor capodopere furate se transformă adesea într-un proces lung și incert, iar în multe cazuri aceste lucrări nu revin niciodată în muzee.
