Analizând evoluția datoriei guvernamentale, este esențial să ne întrebăm dacă deficitele bugetare ridicate post-2020 au fost singurii factori determinanți sau dacă am asistat la „salturi” semnificative în ponderea datoriei guvernamentale în PIB, cauzate de șocuri externe precum criza financiară, pandemia și războiul din Ucraina. De asemenea, este important să examinăm ce concluzii putem trasa din analiza de sustenabilitate a datoriei guvernamentale pe termen scurt, mediu și lung, realizată de Comisia Europeană pentru România și Polonia, și ce riscuri sau factori influențează sustenabilitatea datoriei în aceste două țări.
I. Nivelul, structura și dinamica datoriei guvernamentale în România
Conform celor mai recente date oficiale furnizate de Ministerul Finanțelor, datoria guvernamentală a României a atins, în decembrie 2025, 1138 miliarde lei, reprezentând 59,6% din PIB. Din această sumă, 7% este datorie pe termen scurt, iar 93% pe termen mediu și lung, ceea ce indică o presiune scăzută asupra necesarului de finanțare. În România, 47% din datorie este în lei, în timp ce 53% este denominată în valute străine (euro, dolari etc.).
Analizând dinamica, este relevant să ne concentrăm pe evoluția ponderii datoriei guvernamentale în PIB, care a crescut de la 54,8% la 59,6% în ultimul an. Aceasta sugerează că România a depășit pragul de 60% din PIB, stabilit ca limită în Tratatul de la Maastricht pentru aderarea la zona euro. Ponderile datoriei guvernamentale în PIB au înregistrat creșteri semnificative în timpul crizelor exogene: criza financiară 2009-2011 (triplare a ponderii de la 12,3% în 2008 la 35,4% în 2012), criza pandemică 2020-2021 (de la 35% din PIB în 2019 la 48,3% la sfârșitul anului 2021) și războiul din Ucraina (de la 47,9% în 2022 la 59,6% în 2025).
Conform datelor Eurostat (Q3 2025), România are o pondere a datoriei guvernamentale brute în PIB de 58,9%, fiind a 14-a cea mai mică din UE27, sub media de 82,1%. Cele mai ridicate ponderi ale datoriei în PIB se înregistrează în Grecia (149,7%), Italia (137,8%), Franța (117,7%), Belgia (107,1%) și Spania (103,2%), în timp ce cele mai scăzute se observă în Danemarca (29,7%), Bulgaria (28,4%), Luxemburg (27,9%) și Estonia (22,9%).
Comparativ cu Q3 2024, România a avut o creștere de 5,5 puncte procentuale în ponderea datoriei guvernamentale în PIB, similar cu Polonia (plus 5,0 pp). Această tendință a crescut și în alte țări precum Finlanda, Bulgaria, Franța și Lituania, iar cinci dintre acestea sunt vecine cu Ucraina, ceea ce sugerează o contagiune negativă a proximității față de război.
II. Cauzele salturilor majore ale datoriei și cheltuielilor cu dobânzile în PIB în România
După cum ilustrează Infograficul 1, trei mari șocuri exogene au dus la creșterea semnificativă a ponderii datoriei în PIB, pe lângă deficitele bugetare necesare stabilizării: criza financiară 2009-2011 (+23,1 pp în 4 ani), criza pandemică 2020-2021 (+13,3 pp în 2 ani) și războiul din Ucraina (+11,7 pp în 4 ani). Aceste evenimente externe au amplificat dezechilibrele interne, generând o contagiune a efectelor negative.
Impactul acestor crize se reflectă și în cheltuielile cu dobânzile, care au crescut semnificativ în perioadele menționate. Costurile de finanțare ale României au înregistrat patru salturi structurale în randamentele pe 10 ani, evidențiind efecte persistente.
Pe lângă cele trei șocuri externe, România a experimentat un alt salt în costurile de finanțare în perioada alegerilor prezidențiale de la sfârșitul anului 2024. În general, România a avut dificultăți în a face față crizelor, care au dus la creșteri semnificative ale datoriei guvernamentale în PIB. O cauză principală este preferința ideologică pentru austeritate, în detrimentul stimulilor pentru creșterea potențialului economic. Rapoartele FMI subliniază că statele care au implementat stimulente eficiente în timpul pandemiei au avut redresări economice rapide.
Proximitatea României față de războiul din Ucraina reprezintă o altă cauză importantă, deoarece țările din apropierea conflictului se îndatorează mai rapid din cauza creșterii costurilor de finanțare. Inconsistența în respectarea țintelor de deficit bugetar a dus la un nivel nesustenabil al datoriei, iar ratingul scăzut al României a contribuit la costuri de finanțare ridicate. De asemenea, lipsa unei viziuni clare pentru proiectele majore de dezvoltare a României a afectat potențialul economic și productivitatea.
III. Analiza sustenabilității datoriei guvernamentale în PIB – România versus Polonia
Este incorect să presupunem că România poate atinge o pondere a datoriei în PIB similară mediei UE27 (82%) sau pragului de 90%, ceea ce ar indica un risc ridicat de sustenabilitate. România trebuie să inverseze tendința de creștere a datoriei guvernamentale în PIB prin deficite primare structurale și cheltuieli primare nete conforme cu Planul Național Bugetar-Structural 2025-2031. Un diferențial favorabil între rata de creștere economică și rata reală a dobânzii este esențial pentru reducerea deficitului.
România și Polonia se află în procedura de Deficit bugetar Excesiv și au semnat angajamente pentru consolidarea fiscal-bugetară pe o perioadă de 7 ani (2025-2031). Analiza sustenabilității datoriei este crucială în guvernanța economică europeană, reflectând riscurile de finanțare și reacțiile piețelor. Spre deosebire de deficitul structural, analiza sustenabilității oferă o evaluare mai realistă a sănătății finanțelor publice.
În Q3 2025, România și Polonia aveau ponderi ale datoriei guvernamentale în PIB de 58,9% și respectiv 58,1%. Conform prognozei UE, Polonia a înregistrat un deficit bugetar de 6,8% din PIB, în timp ce România a avut un deficit de 7,8% din PIB. Estimările indică pentru România o creștere economică de 1% și un deficit bugetar de 6% în 2026, în timp ce Polonia ar putea avea o rată de creștere a PIB de 3,5% și un deficit de 6,3% din PIB.
Analizând indicatorii de sustenabilitate a datoriei pe termen scurt, mediu și lung, conform metodologiei UE, se poate observa că, pe termen scurt, nu există riscuri de criză fiscal-bugetară în România sau Polonia. Totuși, pe termen mediu, România are o traiectorie mai instabilă, iar Polonia are o pondere a datoriei în PIB mai mare, având o poziție fiscală mai expansionistă. Pe termen lung, ambele țări trebuie să implementeze măsuri de consolidare fiscal-bugetară pentru a evita o traiectorie nesustenabilă a datoriei.
În ceea ce privește factorii de risc și cei favorizanți pentru sustenabilitatea datoriei guvernamentale, România se confruntă cu riscuri provenite din ponderea ridicată a datoriei deținută de nerezidenți și din poziția investițională internațională netă defavorabilă. Totuși, presiunea redusă generată de ponderea mică a datoriei pe termen scurt, maturitatea rezonabilă a datoriei și diversificarea bazei de investitori contribuie la sustenabilitatea datoriei. În Polonia, riscurile includ expunerea la creditele în franci elvețieni, dar și aici ponderea ridicată a datoriei în monedă locală și potențialul de creștere a PIB real sunt factori favorizanți.
Ambele țări trebuie să optimizeze cheltuielile bugetare, să îmbunătățească colectarea veniturilor și să implementeze stimulente concrete pentru creșterea potențialului economic, ceea ce ar contribui la atingerea obiectivelor de consolidare fiscal-bugetară și la îmbunătățirea sustenabilității datoriei guvernamentale.
