În satul renumit pentru hora de pe Ruscă, o tradiție ce se păstrează anual în duminica de Rusalii, multe case au pe fațadă o firidă cu o icoană pictată. „Cele mai multe o au înfățișată pe Maica Domnului, cea care aduce protecție asupra casei și locuitorilor săi,” afirmă Nicolae Cercel, sătean care a moștenit talentul picturii de la unchiul său, artistul Gheorghe Cercel.
Sfinții ale căror nume le poartă proprietarii caselor sunt, de asemenea, căutați. „Fac și icoane cu sfinții Ioan, Nicolae, Gheorghe, Mihai sau Gabriel, după cum vrea omul. Nu mă îmbogățesc, pentru că de cele mai multe ori îmi scot doar materialele folosite,” recunoaște Nicolae Cercel, ajuns acum la vârsta pensiei.
O plimbare pe ulițele Sebeșului de Jos, sub privirile sfinților pictați de Gheorghe și Nicolae Cercel, aduce multă liniște în mintea și sufletul celor asaltați de agitația orașelor. Aici s-a refugiat artistul admirat în perioada comunistă.
În casa familiei Cercel a fost amenajat singurul muzeu din Sebeșu de Jos, dedicat memoriei lui Gheorghe Cercel, artistul care a parcurs pe jos 25 de kilometri până la Sibiu pentru a admira colecția de picturi a Muzeului Brukenthal.
„Unchiul meu s-a născut în 1912, într-o familie de țărani săraci, cu opt copii. A făcut școala în sat, apoi a studiat la Secția Lemn din Racovița, a Școlii Populare de Artă și Meserii. Și-a continuat studiile la Baia Mare, iar după război a absolvit Școala Superioară de Pictură și Sculptură din București. În 1947 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.”
În anul 2009, la două decenii de la dispariția artistului, Casa de Presă și Editură „Tribuna” a publicat „Memoriile maestrului Gheorghe Cercel din Sebeșu de Jos”, un volum ce conține o autobiografie detaliată a artistului îndrăgit.
În 1935, Gheorghe Cercel a decis să meargă pe jos până la Turnu Severin, dornic să descopere picturile mănăstirilor de pe Valea Oltului, sculpturile lui Brâncuși de la Târgu Jiu și să vadă Dunărea. „În acest drum am făcut cunoștință cu foamea, cu frigul și setea din plin, toate acestea călindu-mă pentru a mă pregăti pentru alte încercări pe care aveam să le înfrunt în viitor,” nota el, fiind ulterior mobilizat pe front între 1939 și 1943.
În 1951, când mama artistului a decedat, acesta a decis să-i păstreze amintirea vie, transformând „odaia ce-i odihnea trupul ei într-o expoziție de pictură. Nu a rămas niciun loc gol pe perete fără să fie ocupat de tablouri ce reprezentau portretul mamei alături de cel al tatălui îndurerat, peisaje din Sebeș, mama cu furca, cu rufele, la câmp, la râu, la pădure,” a scris Gheorghe Cercel în autobiografia sa. Expoziția a impresionat întregul sat.
Astăzi, meșteșugul picturii icoanelor pe prispele oamenilor este continuat de nepotul artistului, Nicolae Cercel, care, în perioada comunistă, a lucrat ca sculer matrițer la Uzina „Mecanica” din Mârșa.
„Am făcut și câteva troițe, tot aici, în zona Sebeșu de Jos – Turnu Roșu. Oamenii au nevoie de Dumnezeu, care să-i vegheze și să-i ajute în aceste vremuri tulburi,” mai declară bărbatul care, în iunie 2025, a primit o distincție din partea Primăriei Turnu Roșu pentru că „dă culoare comunității.”
Povestea artistului Gheorghe Cercel și a nepotului său, care i-a urmat calea, a fost publicată de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
