Președintele României, Nicușor Dan, a susținut joi seara o conferință de presă în cadrul Galei Colegiului Medicilor, unde a abordat subiectul legii bugetului. El a anunțat că aceasta va fi promulgată imediat ce motivarea Curții Constituționale va ajunge la Cotroceni.
„Da, după cum știți, Constituția mă obligă să primesc motivarea Curții Constituționale. Nu ajunsese la noi în momentul în care am plecat din Cotroceni. În secunda în care vine motivarea Curții Constituționale, promulgăm legea bugetului”, a explicat Nicușor Dan, evidențiind procedura legală necesară înainte de promulgare.
Președintele a subliniat importanța respectării termenelor pentru toate autoritățile publice. „E important pentru toate autoritățile publice ca ea să intre, știți că ea intră în vigoare la trei zile după ce este publicată în Monitorul Oficial. E important pentru ei ca aceste trei zile să fie înainte de 31 martie, astfel încât, de la 1 aprilie, să poată să intre pe buget”, a adăugat președintele.
Bugetul pe 2026 a fost, în final, transmis președintelui Nicușor Dan pentru promulgare, după ce judecătorii Curții Constituționale au respins, joi, sesizările formulate de AUR.
Cei nouă judecători au decis în unanimitate că legea bugetului este constituțională și că procedura de urgență utilizată este conformă cu prevederile Constituției. „Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de senatori aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și a constatat că Legea bugetului de stat pe anul 2026 este constituțională în raport cu criticile formulate”, a comunicat CCR.
De asemenea, instituția a precizat că modul de fundamentare și construire a bugetului nu afectează constituționalitatea legii.













