Evenimentul are ca obiectiv sprijinirea sectorului pescuitului și acvaculturii, promovarea produselor locale și stimularea consumului de pește românesc. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își propune să apropie publicul de tradițiile culinare din diverse regiuni, să valorifice resursele locale și să susțină producătorii care contribuie la menținerea identității gastronomice naționale.
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să descopere cherhanale tradiționale, pescari și producători din întreaga țară, care vor oferi spre degustare și vânzare o gamă variată de preparate românești: borș de pește, storceag, batog de sturion, pește la plită, produse afumate, zacuscă din pește, salată de icre, dar și specialități recunoscute la nivel european.
Batogul de sturion a fost declarat al 16-lea produs românesc înregistrat oficial la nivel european, începând cu 18 februarie 2026. Publicul va putea alege dintr-o ofertă diversificată de produse, precum zacuscă din pește, paste și creme din pește afumat, salate din pește marinat, cârnați și batog afumat, salate de icre de crap sau știucă, precum și produse cu Indicație Geografică Protejată sau Specialitate Tradițională Garantată: Scrumbia afumată de Dunăre, Salata cu icre de știucă de Tulcea, Salata tradițională cu icre de crap, Sardeluța marinată preparată conform rețetelor tradiționale din România.
Cherhanale din Jurilovca, Sfântu Gheorghe, Mila 23, Murighiol și 23 August vor aduce spre vânzare produse dobrogene din pește, precum borș tradițional și storceag, midii și rapane, pește la plită din diverse specii, saramură cu mămăligă și mujdei, pește prăjit și batog.
Atmosfera va fi îmbogățită de prezența unui meșter confecționer de plase pescărești, expoziții de costume tradiționale, demonstrații culinare și momente artistice, precum și tablouri inspirate din viața pescărească din Dobrogea, într-un concept care îmbină patrimoniul cultural cu gastronomia autentică.
Târgul Pescăresc de Florii reprezintă o oportunitate de a evidenția tradiția, calitatea și munca producătorilor români, creând totodată un cadru favorabil pentru susținerea economiei locale și pentru apropierea dintre consumatori, comunități și sectorul pescăresc.
Atmosfera festivă va fi întreținută de momente artistice susținute de interpreți de muzică populară, care vor oferi un spectacol autentic, plin de energie. Ansamblurile din Dobrogea vor pune în valoare diversitatea și autenticitatea tradițiilor locale, oferind publicului o imagine vie a bogăției folclorice din această zonă.













