„Deciziile recente ale Grupului Renault devin tot mai evidente în economia locală. Modelul Dacia Striker va fi fabricat în Turcia, iar noul model electric din segmentul A va fi produs în Slovenia, nu la Mioveni”, se menționează în comunicatul Sindicatului Autoturisme Dacia.
Sindicatul subliniază că aceste alegeri sunt influențate de o serie de factori economici și de infrastructură.
„Motivele sunt bine cunoscute: infrastructura întârziată – inclusiv Autostrada Pitești–Sibiu, costurile mari ale energiei, instabilitatea fiscală și politică, precum și programele economice imprevizibile. Toate acestea contribuie la diminuarea atractivității României pentru investiții”, a declarat Sindicatul Autoturisme Dacia.
Reprezentanții angajaților avertizează că impactul asupra județului Argeș ar putea fi semnificativ.
„Impactul asupra județului Argeș poate fi major. Uzina Dacia oferă aproximativ 10.000 de locuri de muncă direct și susține zeci de mii indirect, prin intermediul firmelor furnizoare. Orice scădere a producției la Mioveni se va resimți în lanț în întreaga economie locală”, se menționează în comunicat.
Sindicatul adaugă că „peste 90% din producția uzinei de la Mioveni este destinată exportului, iar pierderea unor modele fabricate aici ar putea avea consecințe serioase asupra economiei locale și naționale”.
„Anul 2026 va marca, după 22 de ani, o perioadă de reducere a producției și de concediere a aproximativ 1200 de angajați, pe fondul scăderii cererii și al accelerării proceselor de robotizare și automatizare. Peste 90% din producția uzinei de la Mioveni este destinată exportului, iar pierderea unor modele fabricate aici ar putea avea efecte serioase asupra economiei locale și naționale. Industria auto funcționează pe baza planificării pe termen lung. Prin urmare, stabilitatea fiscală, infrastructura modernă și predictibilitatea economică sunt esențiale pentru a menține investițiile în România”, conform organizației.
Sindicatul mai subliniază că „Dacia Mioveni rămâne principalul angajator și unul dintre cei mai importanți exportatori ai județului Argeș”.













