Arsenalul de rachete al Iranului a devenit un factor central în actualul conflict, în contextul intensificării tensiunilor cu Statele Unite și Israel. Potrivit analiștilor din domeniul apărării, Iranul dispune de cel mai extins arsenal de rachete balistice din Orientul Mijlociu, conform informațiilor furnizate de GulfNews.
Acest arsenal cuprinde rachete balistice cu rază scurtă și medie, rachete de croazieră și o flotă în expansiune de drone.
Împreună, aceste sisteme constituie fundamentul strategiei militare de descurajare a Iranului și capacitatea sa de proiecție a puterii în regiune.
Experții militari subliniază că această combinație de rachete și drone complică semnificativ planificarea apărării aeriene pentru adversarii Iranului.
O analiză vizuală a capabilităților balistice ale Iranului oferă estimări ale razelor pentru diverse tipuri de rachete.
Specialiștii în domeniu menționează că aceste estimări se bazează pe date din surse deschise și pot varia în funcție de tipul rachetei, configurația focoaselor sau condițiile de lansare.
Rachetele balistice constituie nucleul arsenalului militar iranian. Aceste arme, propulsate de rachete, sunt ghidate în faza inițială a lansării și urmează o traiectorie balistică de mare viteză către țintă.
Rachetele balistice cu rază scurtă includ Shahab-1, Shahab-2, Zolfaghar și Qiam-1, având raze între 300 și 800 de kilometri.
Sistemele cu rază medie sunt reprezentate de Shahab-3, Emad, Ghadr-1, Khorramshahr, Sejjil, Kheibar Shekan și Haj Qassem.
Certain rachete din această categorie sunt estimate să atingă distanțe de 2.000 – 2.500 de kilometri, permițându-le să ajungă la Israel și la numeroase baze regionale.
Iranul a declarat oficial o limită de rază de aproximativ 2.000 de kilometri, afirmând că aceasta este suficientă pentru a asigura descurajarea.
Guvernele occidentale însă susțin că arsenalul ar putea fi folosit în viitor ca platformă de livrare pentru focoase nucleare, acuzație pe care Teheranul o respinge.
În plus față de rachetele balistice, Iranul dispune de o varietate de rachete de croazieră, concepute pentru a zbura la altitudine joasă și pentru a evita detectarea radar.
Printre sistemele principale se numără Soumar, Ya-Ali, Hoveyzeh, Paveh, Ra’ad și variante ale rachetei Quds.
Se estimează că racheta de croazieră Soumar are o rază între 2.000 și 2.500 de kilometri.
Unele dintre aceste sisteme se bazează pe tehnologia rachetei rusești Kh-55, care este o rachetă de croazieră lansată din aer și poate atinge distanțe de până la 3.000 de kilometri.
Rachetele de croazieră permit Iranului să lovească ținte, ocolind parțial sistemele tradiționale de apărare antirachetă.
Iranul a dezvoltat de asemenea o flotă extinsă de vehicule aeriene fără pilot, incluzând bine cunoscutele drone de atac Shahed. Aceste drone sunt mai lente decât rachetele, dar mult mai ieftine de produs.
Analiștii militari afirmă că dronele pot fi lansate în valuri pentru a suprasolicita sistemele de apărare aeriană.
Ele sunt adesea folosite împreună cu rachete balistice și de croazieră în atacuri coordonate. Această strategie stratificată obligă apărările aeriene să facă față simultan amenințărilor care se deplasează la viteze și altitudini diferite.
Iranul a construit o rețea de baze subterane, adesea denumite „orașe de rachete”, pentru a-și proteja arsenalul de atacuri preventive. Aceste facilități includ depozite de rachete, sisteme de lansare ascunse și tuneluri de transport.
În 2023, Iranul a prezentat ceea ce a declarat a fi prima rachetă hipersonică produsă intern, numită Fattah. Aceste arme hipersonice călătoresc cu o viteză de cel puțin cinci ori mai mare decât viteza sunetului și pot manevra imprevizibil.
Cu toate acestea, verificarea independentă a capacității operaționale complete a sistemului rămâne limitată.
În ultimii ani, Iranul a utilizat rachete balistice și drone în atacuri asupra unor ținte din Israel, Irak, Siria și Arabia Saudită.
Conform unei hărți publicate de Ministerul Afacerilor Externe al Israelului, anumite zone din Europa ar putea fi incluse în raza maximă estimată a rachetelor balistice iraniene. Această analiză se bazează pe estimări teoretice ale distanței pe care aceste sisteme le-ar putea parcurge.
Regiunea estică a Mării Mediterane, inclusiv părți semnificative din Balcani și din sud-estul Europei, se află în mod evident în raza acestor sisteme, conform evaluării israeliene. Printre capitalele care ar putea fi vizate se numără Atena (Grecia), Sofia (Bulgaria) și București (România).
De asemenea, regiuni mai îndepărtate din Europa Centrală și de Est ar putea fi incluse în raza maximă estimată, deși la distanțe considerabile. Aceasta include orașe precum Budapesta (Ungaria), Viena (Austria), Varșovia (Polonia) și Bratislava (Slovacia).
Arcul cel mai exterior al hărții indică limita extremă a razei potențiale, extinzându-se spre Marea Adriatică. Conform reprezentării grafice, aceasta ar putea include regiunile nordice ale Italiei și s-ar apropia de granițele estice ale Germaniei.
Analiștii menționează totuși că aceste hărți reprezintă estimări teoretice bazate pe date din surse deschise, iar rezultatele pot varia în funcție de tipul exact al rachetei, configurația focoaselor sau condițiile de lansare.
În plus, faptul că un oraș se află în raza maximă estimată nu înseamnă automat că ar fi o țintă reală sau probabilă.
