Producătorul de echipamente electrice și soluții pentru infrastructură energetică, Electro-Alfa International, a încheiat prima zi de tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB) cu o evaluare de 1,98 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 18,6% față de evaluarea de 1,67 miliarde lei la finalul ofertei publice recente.
Acțiunile Electro-Alfa International, care au debutat pe BVB sub simbolul EAI, au încheiat ședința bursieră de ieri la prețul de 10,5 lei per acțiune, înregistrând o valoare a tranzacțiilor de 44 milioane de lei, cea mai mare de la BVB.
Listarea a avut loc după o ofertă publică inițială în valoare de 579,64 milioane de lei (aproximativ 115 milioane de euro), care a fost închisă anticipat pe 6 februarie, din cauza suprasubscrierii atât a tranșei pentru investitorii instituționali, cât și a celei pentru investitorii de retail.
Gheorghe Ciubotaru, președintele și fondatorul Electro-Alfa International, a declarat: „Listarea Electro-Alfa la Bursa de Valori București este unul dintre cele mai importante momente din istoria companiei noastre. Am început acum mai bine de 35 de ani cu dorința de a construi o companie solidă în România, care să livreze calitate și să crească treptat prin muncă și seriozitate. Astăzi, statutul de companie publică reflectă maturizarea noastră organizațională și confirmă încrederea pe care piața o acordă modelului nostru de dezvoltare. Acest pas înseamnă deschidere, responsabilitate și ambiția de a duce Electro-Alfa la următorul nivel.”
În urma ofertei, Electro-Alfa International beneficiază de o infuzie de capital de 544,3 milioane de lei, fonduri care vor fi utilizate pentru susținerea strategiei de creștere a companiei, incluzând achiziții strategice, dezvoltarea capacităților interne, investiții în producerea și stocarea de energie, inovare, extinderea pe piețe externe și asigurarea capitalului de lucru necesar pentru participarea la proiecte majore, conform comunicatului companiei.
George Ciubotaru, vicepreședinte al Consiliului de Administrație al companiei, a afirmat: „Interesul semnificativ manifestat de investitori, atât instituționali, cât și de retail, validează maturitatea modelului nostru de business și coerența strategiei de dezvoltare. Listarea la bursă ne aduce mai multă vizibilitate și responsabilitate, dar și oportunitatea de a accelera proiectele pe care ni le-am propus. Ne dorim să păstrăm disciplina operațională și financiară care ne-a definit până în prezent și să generăm valoare pe termen lung pentru acționari, prin creștere responsabilă.”
Electro-Alfa International își desfășoară producția în patru fabrici, situate pe o suprafață de peste 25.000 metri pătrați, în zona industrială a municipiului Botoșani, având o rețea logistică care include puncte de vânzare și proiectare în orașe precum Iași, București, Craiova și Alexandria, conform informațiilor din prospectul de listare.
Free-float-ul companiei este de aproximativ 35%. Gheorghe Ciubotaru, fondatorul companiei, care deținea 80% din acțiuni, va deține acum 52%, în timp ce Electro Alfa Management, care deținea 20%, va deține 13%. Printre investitorii instituționali ai Electro-Alfa International se numără Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și NN Pensii, fiecare având o participație de peste 5%, conform raportului.
Oferta publică inițială a inclus aproape 66 milioane de acțiuni, dintre care aproximativ 56,1 milioane au fost alocate investitorilor instituționali la prețul maxim de 8,85 lei pe titlu, iar pentru investitorii de retail au fost alocate 9,9 milioane de titluri, din care 9,88 milioane la prețul de 8,4075 lei pe titlu, având în vedere discountul de 5% din primele patru zile ale ofertei. În cadrul ofertei, tranșa destinată investitorilor de retail a fost inițial stabilită la 10% din totalul acțiunilor, dar, datorită suprasubscrierii, compania a decis să o suplimenteze cu încă 5%, astfel încât alocarea finală pentru investitorii individuali a ajuns la 15%.
Societatea intenționează să distribuie dividende de minimum 30% din profitul net anual consolidat, rată care permite emitentului să urmărească viitoare oportunități de investiții pentru creștere, returnând în același timp o parte din profiturile generate acționarilor, conform prospectului ofertei.
„Fondurile nete obținute de societate în cadrul ofertei vor fi utilizate pentru susținerea creșterii prin achiziții strategice, inclusiv pentru achizițiile deținerilor în Elcomex, Spiact și Electro Alfa CM, dezvoltarea capacităților interne, investiții în producerea și stocarea de energie, inovare, extinderea pe piețe externe și creșterea capitalului de lucru necesar participării la proiecte majore, în funcție de oportunități și de condițiile de piață”, conform informațiilor din documentul de listare.
Pentru anul financiar 2025, compania estimează venituri de peste 800 milioane lei, EBITDA de peste 100 milioane lei și un profit brut de aproximativ 100 milioane lei, bazându-se pe date estimate, neauditate și nerevizuite. Performanța confirmă o dinamică accelerată de creștere: în 2024, Electro-Alfa International a raportat venituri de 648,4 milioane lei și un profit net de 57,4 milioane lei, comparativ cu 435,8 milioane lei în 2023 și 259,2 milioane lei în 2022, ceea ce corespunde unei rate anuale compuse de creștere de peste 58% în perioada 2022-2024.
EBITDA a crescut la 76,7 milioane lei în 2024, de la 51,6 milioane lei în 2023 și 31,4 milioane lei în 2022, reflectând atât creșterea volumelor de producție, cât și extinderea activităților de tip EPC, inclusiv pe piețele externe, conform unei prezentări a emitentului.













