Răspunzând la întrebarea despre mesajul pe care îl transmit imaginile cu zăpada neagră, Buzoianu a afirmat că aceasta este „imaginea simbol a poluării din București”, cauzată de trafic, șantiere neconforme și utilizarea materialelor antiderapante în mod necorespunzător, fără respectarea legislației în vigoare.
Când a fost întrebată dacă aerul din Capitală s-a îmbunătățit, ministrul a declarat că datele provenite de la stațiile oficiale de monitorizare indică o ușoară ameliorare an de an, atribuită înnoirii parcului auto. Totuși, ea a subliniat că situația rămâne gravă.
„Nu zic că este o îmbunătățire absolut fantastică. Din contră, în continuare avem o problemă”, a recunoscut ea.
Când a fost solicitată să ofere cifre precise, Buzoianu a menționat că aceste informații sunt disponibile public pe site-ul ministerului și a promis că le va trimite redacției.
Întrebând-o dacă poluanții din zăpadă constituie un pericol după topire, ministrul a explicat: „Dacă această poluare nu ajunge pe zăpadă în apă și în sol, ajunge în plămânii noștri. Înainte să ne intereseze că a ajuns în apă, această poluare ajunge în plămânii noștri. Doar că nu o vedem în fiecare zi”.
În ceea ce privește responsabilitatea primarilor, Buzoianu a subliniat că toți edilii sunt obligați prin legislația europeană să elaboreze planuri de gestionare a poluării aerului.
Ea a menționat că Bucureștiul nu dispune de un astfel de plan de mai bine de 10 ani, iar România se află în procedură de infringement pe acest subiect.
Întrebată dacă mesajul este îndreptat direct către primarul Ciucu, ministra a răspuns că aceasta este „o datorie restantă” moștenită, dar că toți primarii trebuie să acționeze.
De asemenea, ea a anunțat că numărul stațiilor de monitorizare a calității aerului va fi crescut.













