U.B.
Piaţa de Capital / 20 februarie, 10:43
Anul 2025 a fost marcat de un interes crescut pentru inteligenţa artificială, precum şi pentru companiile care dezvoltă sau sprijină această tehnologie, iar investitorii din România s-au aliniat acestui trend, conform unui comunicat XTB adresat redacţiei. Cea mai urmărită acţiune din întregul an a fost Advanced Micro Devices (), un producător de semiconductori esenţiali pentru infrastructura AI, subliniază sursa citată.
În acelaşi timp, AMD a trecut printr-o transformare şi a devenit un jucător central în domeniul calculului de înaltă performanţă, necesar pentru industria AI, conform comunicatului. Astfel, compania nu mai „concurează” doar cu Intel în sectorul procesoarelor, ci este principalul competitor al Nvidia în lupta pentru supremaţia în sectorul inteligenţei artificiale, adaugă sursa menţionată.
AMD funcţionează prin trei segmente principale, fiecare specializat pe un pilon critic al economiei digitale, explică sursa precizată. În domeniul calculatoarelor şi graficii, compania furnizează procesoarele Ryzen şi plăcile grafice Radeon pentru desktop-uri şi laptop-uri, iar acum caută să se adapteze la noul val de „PC-uri AI”, care ar putea stimula cererea consumatorilor, se mai menţionează în comunicat.
Pe de altă parte, segmentul centrelor de date este considerat „bijuteria coroanei” pentru AMD, evidenţiază sursa citată. Acesta include procesoare EPYC pentru servere, acceleratoare AI Instinct şi reţele Pensando, destinate marilor jucători din domeniul cloud care dezvoltă infrastructura AI, precizează sursa amintită. De asemenea, în domeniul gamingului şi al sistemelor încorporate, AMD rămâne principalul furnizor de cipuri pentru consolele PlayStation şi Xbox, precum şi procesoare pentru industria auto şi industrială, explică analistul financiar XTB, Radu Puiu, în comunicat.
Traiectoria AMD pentru perioada 2025-2026 a fost conturată, în mare parte, pe data de 6 octombrie 2025, când compania a anunţat un parteneriat istoric, evaluat la 120 de miliarde de dolari cu OpenAI, conform sursei menţionate. Acordul multianual are ca scop echiparea centrelor de date OpenAI cu acceleratoare AI AMD Instinct, având o capacitate totală de 6 gigawaţi, ceea ce ar însemna aproximativ 6 milioane de procesoare dedicate sarcinilor de inteligenţă artificială, conform comunicatului de presă.
Parteneriatul a fost perceput ca un „vot de încredere” semnificativ pentru AMD, subliniază sursa precizată. Prin alegerea AMD ca partener strategic alături de Nvidia, OpenAI a transmis un mesaj că hardware-ul AMD şi ecosistemul software deschis ROCm sunt pregătite pentru AI la nivel de producţie pe scară largă, arată comunicatul. Ca urmare a anunţului, acţiunile au crescut cu 26% într-o singură zi, aminteşte sursa menţionată.
Conform comunicatului, în ultimele douăsprezece luni, acţiunile AMD au avut o performanţă remarcabilă. Între februarie 2025 şi februarie 2026, acestea s-au apreciat cu aproximativ 78,13%, crescând de la 99,86 dolari până la aproximativ 213,57 dolari. Aceasta a depăşit cu mult randamentul de 12,36% al S&P 500 în aceeaşi perioadă, subliniază sursa amintită.
Cu toate acestea, performanţa de la începutul anului arată o scădere de aproximativ 5,07%, mai adaugă sursa menţionată. Aceasta pare a fi o „perioadă de respiro”, în care investitorii îşi marchează profiturile, mai ales având în vedere că evaluările ajunseseră la niveluri foarte ridicate, precizează analistul financiar XTB România, conform comunicatului.
Motorul de creştere al AMD funcţionează la capacitate maximă, în special în segmentul centrelor de date, care a înregistrat o creştere de 39% faţă de ultimul trimestru al anului precedent, indică sursa citată. Pentru primul trimestru al acestui an, compania anticipează venituri de aproximativ 9,8 miliarde de dolari, cu 32% mai mult comparativ cu anul precedent, potrivit comunicatului.
Sursa citată adaugă că pe termen lung, obiectivele companiei sunt şi mai ambiţioase. În următorii 3-5 ani, conducerea mizează pe o creştere anuală compusă (CAGR) de peste 35% la nivelul întregii companii, iar veniturile din centrele de date ar putea creşte cu peste 60% anual, se arată în comunicatul de presă.
AMD a reuşit să se poziţioneze ca singura alternativă la Nvidia în domeniul acceleratoarelor AI de ultimă generaţie, precizează sursa menţionată. Compania are un plan de acţiune clar, o poziţie financiară solidă, iar parteneriatul cu OpenAI sporeşte încrederea investitorilor, conform comunicatului.
Totuşi, evaluarea de 200 de dolari pe acţiune reflectă deja o mare parte din succes, evidenţiază sursa. Câştigurile viitoare vor depinde de modul în care vor fi executate noile modele de cipuri şi de capacitatea de a menţine marjele într-un mediu „brutal de competitiv”, mai adaugă Radu Puiu, analist financiar XTB România, potrivit sursei citate.













