Laurenţiu Căpcănaru, economist
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 februarie
Recent, am primit cu optimism propunerile Ministerului de Finanţe pentru un nou pachet de relansare economică, în special cele referitoare la stimulentele pentru investiţii în piaţa de capital şi pensii private. Deducerea de până la 400 de euro pentru achiziţia de acţiuni de către persoanele fizice este o măsură binevenită, care ar putea spori interesul acestor investitori în piaţa de capital, un interes care s-a manifestat tot mai mult, așa cum am observat la ultimele oferte, unde cererea din partea investitorilor individuali a depăşit capitalizările companiilor emitente. Este adevărat că aceste sume au fost influenţate de credite pe termen scurt şi garanţii.
Un alt aspect care m-a încântat a fost deschiderea Ministerului Finanţelor de a sprijini listarea mai multor companii. „Introducem super-deduceri pentru cheltuielile companiilor care doresc să se listeze. Vrem să încurajăm listările”, a afirmat Alexandru Nazare, subliniind că autorităţile îşi propun să crească rolul pieţei de capital în finanţarea companiilor.
Cu toate acestea, am rezerve în legătură cu eficienţa acestei decizii. Deşi intenţiile sunt lăudabile, istoricul ne arată că programele de suport, precum cel de minimis pentru listarea la bursă din 2023, nu au avut un impact semnificativ, fiind utilizate doar 1% din suma disponibilă în trei ani. Continuarea pe aceeaşi linie de suport pentru cheltuieli poate fi considerată inutilă și nu va influenţa decisiv antreprenorii în alegerea pieţei de capital.
Chiar dacă măsura pare benefică, impactul real este limitat. Aceasta oferă „un stimulent fiscal pentru listarea/menţinerea la bursă, constând în deducerea suplimentară de 50% a cheltuielilor aferente procesului de admitere în primul an”. De exemplu, pentru un cost de 35 de milioane lei al unei oferte, compania ar beneficia de un stimulent fiscal de 8% din aceste cheltuieli, adică 2,8 milioane lei. Aceasta poate părea o sumă semnificativă, dar nu este suficientă pentru a determina decizia de listare. O companie hotărâtă să se listeze va lua în considerare mai mult decât costurile, având în vedere notorietatea intermediarilor și potenţialul investitorilor.
Recent, am asistat la două IPO-uri de succes, dar nu am auzit de aplicări pentru ajutoarele de minimis de 300.000 de euro. Dacă aceste companii nu au solicitat aceste fonduri, înseamnă că programul nu a funcţionat așa cum a fost gândit.
În 2023, când schema de ajutor de minimis pentru listarea la bursă a fost aprobată, a fost un motiv de optimism pentru piaţa de capital, fiind un semn că politica începe să ia în serios acest domeniu. Listările companiilor de stat au fost mai mult răspunsuri la presiuni externe decât măsuri de bunăvoinţă.
Entuziasmul iniţial s-a stins rapid în discuţiile cu antreprenorii interesaţi, deoarece primul apel a durat doar o lună, timp insuficient pentru a lua decizii strategice referitoare la traiectoria unei companii.
Fiindcă feedback-ul din piaţă a arătat că lucrurile nu pot fi realizate sub presiune, apelurile au fost reluate în 2024 şi 2025, cu termene extinse şi sume majorate: 300.000 de euro pentru piaţa reglementată şi 70.000 de euro pentru AeRO. Aceste măsuri erau menite să acopere parţial sau total cheltuielile de listare, în funcţie de suma atrasă de companie.
Este important de menţionat că schema de ajutor promovează finanţarea pe piaţa de capital, nu neapărat listarea companiilor. Aceasta distincţie este esenţială. Listarea pe piaţa de capital presupune emiterea de acţiuni noi sau vânzarea de pachete de acţiuni existente. Oricum, orice formă de compensare pentru acţionarii fondatori ar avea un cost politic semnificativ.
Programul a avut o alocare iniţială de 38 de milioane de euro şi ar fi trebuit să atragă peste 280 de companii. Până în prezent, a fost un eşec total: numărul companiilor care au solicitat ajutoare este extrem de redus, iar pe piaţă au avut loc doar două listări. Nici măcar 1% din suma alocată nu a fost utilizată în trei ani.
După discuţii cu numeroşi antreprenori, am constatat că aceştia sunt preocupaţi mai mult de sumele atrase în IPO, de controlul asupra companiei, de calitatea noilor parteneri și de perspectiva de M&A, decât de costurile de listare. Costurile, deşi importante, nu sunt principala lor grijă.
Recent, la o ofertă, costurile au fost de 35 de milioane lei pentru o valoare a ofertei de 584 milioane lei, ceea ce reprezintă 5,9%. La Cris-Tim, costul a fost de 14,9 milioane lei la o valoare a ofertei de 454 milioane lei, adică 3,29%. La Aquila, pentru o ofertă de 367 milioane lei, costurile au fost de 16 milioane lei, iar la Transport Trade Services de 5,4%. Cel mai scump IPO recent a fost Premier Energy, unde costurile au fost de 12,5 milioane de euro pentru o subscriere de 140 milioane euro, adică 8,9%.
Comparând cu ROBOR la 12 luni de 6,09%, plus marja băncii de 1-2 procente, se poate considera că finanţarea prin piaţa de capital este mai avantajoasă decât cea bancară. Cheltuielile de listare se fac o singură dată, iar cele de menţinere sunt relativ reduse, ceea ce sugerează că nu din această cauză nu avem mai mulţi emitenţi pe piaţa de capital.
Propunerile actuale ale Ministerului de Finanţe nu vor influenţa decizia companiilor de a veni pe piaţa de capital. Chiar și în cazul unei oferte reuşite, recuperarea unor bani prin impozite mai mici este o măsură insuficientă pentru a atrage companiile la Bursă. Aceasta va crea frustrare în rândul companiilor mici, care se confruntă cu dificultăţi financiare, lăsând impresia că ajutoarele vin doar pentru companiile de succes deja existente.
Aşteptăm cu interes adoptarea legii REIT-urilor, care ar putea revitaliza piaţa de capital şi încuraja listările. Legea se află în prezent la Camera Deputaţilor din septembrie 2024, fiind contestată de Ministerul de Finanţe din motive fiscale. Iniţial, impozitul pe dividende nu era 16%, iar propunerea de REIT-uri ar aduce un impozit zero, dar obligativitatea distribuirii a 90% din profituri ca dividende ar recupera aproape 14,4 milioane euro pentru stat.
Legea REIT-urilor ar putea oferi oportunităţi pentru autorităţile locale şi pentru companiile de stat să îşi valorifice activele fără a creşte datoria publică. Acest model de dezvoltare poate facilita lucrări de infrastructură fără a afecta bugetul statului.
În concluzie, mai bine ar fi să legiferăm instrumente cerute de noile realităţi economice decât să ne concentrăm pe facilităţi fiscale care nu aduc beneficii semnificative. Dacă dorim să facem progrese, trebuie să ne adaptăm la cerinţele actuale.
