„Un alt lucru important pe care țin să-l spun este, și-l spun ferm, că nimeni nu se va atinge de fondurile destinate comunelor. Și, din discuțiile pe care le-am avut cu partenerii de guvernare, punctul nostru de vedere a fost înțeles. Înghețarea investițiilor ar fi un act, din punctul meu de vedere, de sabotaj economic și social, pe care noi nu-l permitem”, a afirmat președintele PSD, Sorin Grindeanu.
El a subliniat importanța continuării investițiilor, pentru a nu se pierde locurile de muncă în mediul de afaceri mic și mijlociu.
„De aceea, bugetul de stat trebuie să conțină toate sumele, astfel încât alocările pentru restul din PNDL, Anghel Saligny, care au generat și generează cel mai amplu val de investiții publice în rural, să continue și în 2026. Și da, nu doar că aceste programe trebuie să continue, dar va trebui să asigurăm, și lucrul ăsta sunt convins că va fi făcut în 2026, să încercăm să asigurăm plata la zi a facturilor”, a declarat Grindeanu în cadrul ședinței cu primarii.
Grindeanu a menționat că în prima jumătate a anului, Guvernul trebuie să asigure finanțarea pentru programele existente, dar mai ales, pentru finalizarea PNRR.
„Dacă oamenii din comunitățile dumneavoastră plătesc mai mult, atunci banii trebuie să se întoarcă acolo și să fie folosiți în investițiile locale. Repet, din punctul nostru de vedere acest lucru este obligatoriu, pentru că altfel va fi foarte greu ca noi în Parlament să susținem un buget care nu ține cont de autoritățile locale”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Conform Gândul, sute de primari din întreaga țară s-au reunit pentru a participa la o dezbatere, alături de Ilie Bolojan, în încercarea de a-l convinge să nu adopte reforma administrației publice în forma actuală. Peste 1.300 de primării au intrat în grevă de avertisment, angajații fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.













