Secolele IX și X sunt recunoscute sub denumirea de Era Vikingă, datorită frecvenței atacurilor flotelor daneze, suedeze și norvegiene asupra coastelor nordice ale Europei. Aceste invazii au început în anul 793, odată cu primul atac viking documentat în Europa, care a avut ca țintă insula și mănăstirea Lindisfarne din Anglia, și au continuat până în secolul al XI-lea, conform surselor de la Geografic.
Expansiunea vikingilor a fost determinată de cauze sociale și politice, generate de o schimbare climatică ce a modificat condițiile de viață din Scandinavia timp de secole. Optimul Climatic Medieval a obligat normanzii să părăsească pământurile lor în căutarea unor noi bogății, provocând astfel marea transformare care a dus la apariția Ereii Vikinge.
În Danemarca, primii participanți la invaziile vikinge proveneau dintr-un regat viking situat cel mai aproape de coastele europene. Înainte de Optimul Climatic Medieval, terenurile fertile ale Danemarcei erau limitate la câmpiile interioare, îndepărtate de mlaștinile și zonele umede de pe coastă, unde danezii cultivau cereale rezistente la frig, precum secara, ovăzul și orzul.
În Norvegia, situația era și mai complicată. Pământul fertil era concentrat în zonele de la baza văilor și fiordurilor, iar competiția pentru aceste terenuri productive genera numeroase conflicte între iarli și clanurile vikinge. Iernile lungi duceau la recolte reduse, adesea insuficiente pentru a hrăni populația.
La sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, activitatea solară a crescut semnificativ, un aspect studiat de paleoclimatologie. Această disciplină analizează datele botanice, documentele istorice și informațiile meteorologice pentru a înțelege impactul schimbărilor climatice asupra societăților din trecut.
Această activitate solară intensificată a condus la o creștere constantă a temperaturilor, afectând în mod special Atlanticul de Nord. Această informație a fost obținută prin studierea inelelor copacilor, gheții glaciare și sedimentelor lacustre. Productivitatea terenurilor din Danemarca și Norvegia a crescut semnificativ, ceea ce a dus la o creștere demografică neobișnuită.
Venirea Optimului Climatic Medieval a avut multiple consecințe pentru vikingi. Terenurile care odinioară erau puțin fertile au început să ofere recolte mai bogate și de calitate superioară, au fost introduse noi specii de legume, iar vânătoarea a devenit posibilă și în lunile de iarnă. Populația din Norvegia și Danemarca a crescut într-un ritm fără precedent, iar curând a devenit evident că pământul nu putea susține o asemenea densitate demografică.
Creșterea constantă a temperaturilor în secolul al IX-lea a determinat o competiție acerbă pentru pământ, ca urmare a cererii generate de populația în expansiune. Războaiele dintre iarli, regi și căpetenii vikinge au devenit un fenomen endemic, alimentat de efectele Optimului Climatic. În cele din urmă, regii, mari proprietari de terenuri, au reușit să se impună în fața micii nobilimi, punând astfel bazele primelor regate scandinave.
Vikingii erau conștienți de abundența terenurilor fertile și, în special, de existența orașelor și mănăstirilor slab apărate din Anglia și de pe coastele Imperiului Carolingian. Comercianți înainte de a deveni pirați, normanzii știau că Europa le putea oferi oportunități mai bune decât pământul lor natal supraaglomerat, ceea ce a dus la începerea invaziilor pe mare.
Primele incursiuni vikinge documentate în Anglia, Franța, Spania și Portugalia au fost expediții de jaf, menite să obțină pradă. Regii nu participau la aceste campanii, care erau adesea conduse de iarli din micile familii nobiliare vikinge, precum Björn „Coasta de Fier” sau legendarul Ragnar Lothbrok.
Această nobilime inferioară căuta să câștige faimă și bogăție în afara propriilor teritorii, din cauza competiției acerbe pentru pământ generată de Optimul Climatic Medieval. Pe măsură ce temperaturile continuau să crească, vikingii au început să fie interesați de mai mult decât aurul și bijuteriile mănăstirilor. A sosit momentul pentru colonizarea gheaței.
Optimul Climatic Medieval a dus la o încălzire a Atlanticului de Nord, prelungind verile și diminuând extinderea gheții arctice în lunile de iarnă. Vikingii norvegieni au colonizat insulele Feroe înainte de a ajunge în Islanda, în mijlocul secolului al IX-lea, iar cronicile vremii descriu abundența fermelor și chiar existența pomilor fructiferi, din cauza creșterii temperaturilor.
Clima favorabilă i-a încurajat pe vikingi să se extindă și mai mult spre nord. La sfârșitul secolului al X-lea, norvegianul Erik „Cel Roșu” a reușit colonizarea Groenlandei, descrisă ca o „țară verde” de cei care au îndrăznit să-i confere acest nume. Totuși, aceasta făcea parte dintr-un plan al lui Erik de a atrage mai mulți coloniști în noile sale teritorii.
Insulele din nord-estul Americii de Nord au fost, de asemenea, influențate de prezența vikingă, datorită retragerii gheții provocate de Optimul Climatic Medieval. Căpetenia islandeză Leif Eriksson a fondat așezări în Newfoundland în jurul anului 1000, denumind noul pământ Vinland, „țara viilor”, datorită condițiilor favorabile cultivării strugurilor. Un aspect imposibil în prezent, care ajută la înțelegerea importanței Optimului Climatic Medieval pentru evenimentele din Era Vikingă.
