„Oamenii de acasă trebuie să știe că nu vor crește prețurile la gaze naturale în mod cert până anul viitor, în 31 martie 2027”, a afirmat, joi, ministrul Bogdan Ivan.
Acesta a explicat modul în care va funcționa controlul pe întregul lanț de distribuție.
„Atunci când plafonezi prețul de la producător, acesta se aplică pe tot lanțul până la consumatorul final. Este evident că există marje prin care pot fi stabilite diferite tarife, dar te asiguri că prețul final, indiferent de modul în care sunt stabilite aceste marje, nu va depăși prețul actual. Aceasta este garanția pentru oameni: în momentul de față, conform mecanismului pe care îl dezvoltăm și care se află într-o fază tehnică avansată, consumatorii nu vor avea o factură mai mare decât astăzi, cel puțin până la 31 martie 2027”, a precizat ministrul.
Ministrul a asociat această stabilitate cu noile exploatări din Marea Neagră.
„Acest lucru coincide cu o perioadă în care piața se pregătește intens pentru eliminarea plafonului și pentru reglementarea mecanismelor interne, în contextul unei alocări suplimentare de aproximativ 8 miliarde de metri cubi în piața din România, provenind din exploatarea perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră. Asta înseamnă că vom avea mai multă lichiditate în piață, ceea ce va conduce la o scădere naturală a prețului pe tot lanțul”, a adăugat el.
„Vorbim inclusiv de o scădere a prețului”
Ministrul a subliniat că noul cadru ar putea conduce chiar la ieftiniri.
„Un avantaj semnificativ al acestui mecanism este că prețul va putea, în condiții de concurență pe piață, să scadă. Nu ne limităm doar la un plafon care împiedică creșterea, ci putem discuta și despre o scădere a prețului, având în vedere că observăm o tendință clară în piață, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali, de a beneficia de o reducere a prețului la gaze naturale”, a concluzionat ministrul Ivan.













