10 °c
Bucuresti
sâmbătă 18 aprilie 2026
  • Login
Rasaritul
  • Actualitate
  • Politica
  • Economie
  • Financiar
  • Externe
  • International
  • Cultura
  • Horoscop
  • Meteo
  • Sport
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politica
  • Economie
  • Financiar
  • Externe
  • International
  • Cultura
  • Horoscop
  • Meteo
  • Sport
No Result
View All Result
Rasaritul
No Result
View All Result
Acasă Economie

Liderii aerieni europeni se întâlnesc la București: Parteneriate strategice!

Dragan Radu Mihai by Dragan Radu Mihai
februarie 3, 2026
Timp de Citire: 7 minute
0
Share on FacebookShare on Twitter

Cuvintele-cheie ale evenimentului organizat de ROMATSA la București, în contextul global actual, au fost siguranță, modernizare și cooperare civil–militară.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

România: Disparitățile salariale uriașe între bărbați și femei!

România primește 500 milioane de dolari pentru infrastructura gazelor naturale!

Salarii și pensii în declin: Consumul s-a prăbușit!

Acest eveniment a reunit reprezentanți de frunte ai instituțiilor europene și ai comunității operaționale de trafic aerian, inclusiv Comisia Europeană (DG MOVE), EUROCONTROL, SESAR Deployment Manager, SESAR3 Joint Undertaking, European Defence Agency, European Union Aviation Safety Agency (EASA), companii aeriene și furnizori europeni de servicii de navigație aeriană, precum și parteneri industriali.

La sesiunea de deschidere a evenimentului au fost prezenți Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, general-locotenent Leonard-Gabriel Baraboi, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române, Nicolae Stoica, Director General al Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), și Adrian Cojoc, director general al ROMATSA.

„Vorbitorii au conturat mesajul comun al evenimentului: un spațiu aerian european care rămâne sigur și predictibil are nevoie de reziliență și flexibilitate operațională, de cooperare civil-militară solidă și de modernizare accelerată, susținută de interoperabilitate și investiții în infrastructura critică”, au declarat organizatorii.

Irinel Ionel Scrioșteanu a subliniat că „evenimentul este foarte important pentru că interoperabilitatea sistemelor europene de trafic aerian, supuse unei presiuni enorme din cauza pandemiei și a războiului din Ucraina, a dovedit că această colaborare între țările europene în domeniu este esențială. ROMATSA se dovedește a fi un pionier în digitalizarea acestui sector. Nu întâmplător se desfășoară această conferință la București, deoarece ceea ce face ROMATSA este un exemplu de bună practică pentru Comisia Europeană, Eurocontrol și alte organisme, dar și pentru țările europene”, a declarat el pentru Mediafax.

Secretarul de stat a apreciat profesioniștii ROMATSA, care funcționează ca o regie autonomă de interes național, subordonată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și care își desfășoară activitatea conform standardelor internaționale.

„Sunt oameni care nu se văd atunci când un avion zboară, dar au un impact semnificativ asupra siguranței traficului aerian, coordonând fiecare zbor și asigurând cele mai bune condiții de zbor pe aeroporturi, precum și relațiile între aeroporturi și aeronave”, a subliniat demnitarul.

Activitatea ROMATSA și profesionalismul echipei sunt cu atât mai relevante în contextul războiului de la granița României.

„Avem această provocare de cooperare civil-militară, iar utilizarea duală a infrastructurilor în contextul creat de războiul din Ucraina este foarte importantă”, a precizat secretarul de stat.

Deși programul de finanțare creat pentru creșterea capabilităților de apărare nu include o linie pentru investiții în coordonarea aviației, Irinel Ionel Scrioșteanu a detaliat că investițiile țin cont de toate componentele pregătite de România pentru coordonarea infrastructurilor critice, indiferent de tipul de transport, și de cooperarea în utilizarea duală, civilă și militară.

Directorul general al ROMATSA a subliniat, într-o declarație pentru Mediafax, că ROMATSA a fost întotdeauna concentrată pe siguranța zborului.

Înființată în 1991, ROMATSA are ca obiectiv prioritar furnizarea de servicii de trafic aerian pentru aeronavele ce execută zboruri GAT (trafic aerian general) în condiții IFR (reguli de zbor după instrumente) în spațiul aerian al României, precum și în orice alt spațiu aerian delegat României prin acorduri internaționale. Aceasta asigură conducerea și dezvoltarea unitară a activităților de dirijare a aeronavelor și promovează armonizarea și integrarea în sistemul specializat european (EUROCONTROL), asigurând, împreună cu Ministerul Apărării Naționale, utilizarea coordonată a spațiului aerian al României de către aviația civilă și militară.

„ROMATSA nu este doar un pionier la nivel european, ci și la nivel mondial, fiind prima țară care a implementat funcționalitățile FF-ICE (funcționalități de colectare și prelucrare a datelor – flight and flow information for a collaborative environment), impuse prin regulamentul european”, a subliniat Adrian Cojoc, directorul general ROMATSA, pentru Mediafax.

„Întotdeauna ROMATSA a fost concentrată pe siguranța zborului, care reprezintă principala noastră preocupare, iar împreună cu toți actorii la nivel european ne concentram pe acest aspect. Sunt reprezentanți de top de la Comisia Europeană, Eurocontrol, network manager din industrie, EASA, IATA și companii aeriene”, a detaliat șeful ROMATSA.

Existența războiului la granița de nord a țării reprezintă o provocare pentru companie, dar rutele alese asigură un nivel maxim de siguranță pentru pasageri.

„Rutele sunt stabilite astfel încât să îndeplinească cerințele de siguranță. Principala preocupare în domeniul aviației civile este legată de siguranță, iar motto-ul ROMATSA este „Safety first”, deci „Pe primul loc siguranța”, și suntem, încă din 2022, la nivelul maxim de siguranță impus de Comisia Europeană”, a explicat Adrian Cojoc.

„Pasagerii nu ar trebui să aibă nicio grijă în ceea ce privește serviciile furnizate de ROMATSA și întreaga rețea. Contextul geopolitic este complex, dar de aceea am reunit toți actorii implicați în rețeaua europeană, astfel încât împreună – denumirea conferinței este Reziliența și modernizare întregii rețele – să ne concentrăm pe aceste aspecte”, a precizat șeful ROMATSA.

Marius Cojoc a explicat, așa cum a amintit și reprezentantul Eurocontrol, că există un plan ce vizează spațiul aerian din Ucraina după încetarea războiului.

„Se va face o recuperare graduală. S-a încercat menținerea competențelor controlorilor de trafic aerian din Ucraina, iar cu sprijinul nostru și al Eurocontrol, există un fond de solidaritate, și ne-am dat toți concursul astfel încât la momentul redeschiderii spațiului aerian să fim pregătiți”, a concluzionat șeful ROMATSA.

Reprezentantul EUROCONTROL la eveniment, românul Răzvan Bucuroiu, Head of Network Strategy and Development la Eurocontrol, a sintetizat rolul asumat de ROMATSA pentru siguranța zborurilor.

„ROMATSA este furnizorul de servicii de trafic aerian, ei controlează toate zborurile care traversează spațiul aerian românesc și sunt un partener esențial pentru noi, pentru EUROCONTROL, în gestionarea spațiului aerian din sud-estul Europei, în special în condițiile de criză actuale cu Ucraina. Au manifestat o adaptabilitate și o flexibilitate extraordinară, fiind pregătiți în orice moment să facă față provocărilor geopolitice, dar și în cooperarea cu noi în planificarea fluxurilor de trafic. Este important de remarcat cooperarea lor extraordinară cu autoritățile europene și EUROCONTROL, ROMATSA fiind primul organism de control de trafic aerian din lume care a implementat, începând cu 1 ianuarie 2026, un concept operațional de foarte mare amploare. Sunt primii din lume, l-au implementat cu succes și toată lumea are de învățat de la ei”, a declarat oficialul EUROCONTROL.

Mai concret, noul concept operațional presupune furnizarea de date mult mai precise pentru controlul traficului aerian referitoare la fiecare zbor care traversează spațiul aerian.

„ROMATSA a implementat acest sistem, având acum capacitatea de a procesa aceste date. Astfel va crește siguranța navigației aeriene, flexibilitatea operării spațiului aerian și va exista o adaptabilitate mai mare la cerințele traficului aerian în Europa”, a detaliat Răzvan Bucuroiu.

Oficialul EUROCONTROL a confirmat că există un plan pentru recuperarea spațiului aerian ucrainean odată terminat războiul actual.

„Acest plan există, noi la EUROCONTROL avem deja stabilit un concept pentru reintegrarea spațiului aerian ucrainean, suntem în contact permanent cu ei. Acesta poate fi pus în operare în orice moment, în funcție de situația politică și de securitate. Ne pregătim pentru acest lucru și asigurăm cooperarea cu toate statele aflate la interfața cu Ucraina, astfel încât și ele să fie gata pentru momentul pe care-l așteptăm cu toții, încheierea războiului și integrarea spațiului aerian”, a concluzionat oficialul EUROCONTROL.

Reprezentanta Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA) a subliniat importanța organizării acestor evenimente pentru a colecta bunele practici în domeniu.

„Pentru EASA, în calitate de autoritate a aviației civile, este esențial să fie prezentă la astfel de evenimente și să asculte și să experimenteze, de la fața locului, modul în care actorii asigură reziliența în situații geopolitice dificile, cum se adaptează și cum sunt flexibili pentru a gestiona operațiunile zilnice, asigurând în același timp siguranța. Toate aceste lecții și bune experiențe vor fi transpuse în activitatea noastră, astfel încât agenția să sprijine mai bine părțile interesate operaționale în desfășurarea operațiunilor într-un mod sigur, eficient și securizat”, a declarat Maria Algas Ruiz, de la EASA.

Lucrările conferinței au continuat cu keynote dialogue-ul „Europe’s airspace in a new strategic reality”, moderat de Predrag Vranjkovic (EUROCONTROL), la care au participat oficiali importanți din UE și Ucraina, cum ar fi Maria De Las Flores Díaz Pulido – șefa unității responsabile de politica europeană în domeniul traficului aerian în cadrul Comisiei Europene (Direcția Generală Mobilitate și Transport), Iacopo Prissinotti – Director al Network Manager-ului EUROCONTROL, Mariagrazia La Piscopia – Director Executiv al SESAR Deployment Manager, și Andryi Yermak, director general al Uksatse, furnizorul de servicii de trafic aerian din Ucraina.

Discuția a abordat modul în care Europa poate menține siguranța, predictibilitatea și performanța rețelei într-un context caracterizat de volatilitate geopolitică, cerințe crescute de reziliență și integrarea dimensiunii civil–militare.

Agenda conferinței a inclus paneluri dedicate rezilienței la granițele Europei și cooperării civil–militare, digitalizării și interoperabilității, precum și finanțării modernizării și performanței în domeniul serviciilor de trafic aerian.

„Punctul de referință al conferinței îl reprezintă demonstrația operațională FF-ICE (digitalizarea planurilor de zbor), prezentată în marja evenimentului, ca exemplu concret de modernizare aplicată în operațiuni. Implementarea FF-ICE de către ROMATSA, realizată cu finanțare UE prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF) și sub coordonarea SESAR Deployment Manager, poziționează ROMATSA ca lider în implementarea acestui concept la nivel internațional”, au transmis oficialii.

Tags: cooperareEASAEUROCONTROLindustria aeronauticăinstituții europenemodernizaresiguranțătrafic aerian
Dragan Radu Mihai

Dragan Radu Mihai

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Economie

România: Disparitățile salariale uriașe între bărbați și femei!

aprilie 17, 2026
Economie

România primește 500 milioane de dolari pentru infrastructura gazelor naturale!

aprilie 17, 2026
Economie

Salarii și pensii în declin: Consumul s-a prăbușit!

aprilie 17, 2026
Economie

Ilie Bolojan: Gestionarea defectuoasă a statului duce la prăduirea banilor!

aprilie 17, 2026
Economie

Cererea de energie verde explodează: prețurile cuprului și argintului vor sări!

aprilie 17, 2026
Economie

Șoc în Europa: Un aeroport major se închide timp de o lună!

aprilie 17, 2026
Postarea următoare

Comisia Europeană acuză Goldwind de subvenții ce distorsionează piața UE

ANM: Ger, vânt puternic și ninsori—Cod galben în următoarele zile!

Articole Recomandate

Ciucu cere „mâțe” la Primăria Capitalei: iubirea pentru pisici în siguranță!

decembrie 20, 2025

AUR atacă în instanță majorarea taxelor locale din București!

ianuarie 13, 2026

Diana Buzoianu: Tăierile de 10% din Ministerul Mediului, o oportunitate!

februarie 22, 2026

Cele Mai Citite Articole

  • Angajat de la Palatul Elysee, implicat în scandalul furtului de argint!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Italia: Parlamentul decide! Rezervele de aur, „ale cetățenilor”

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Republicanii îngrijorați: Dosarele Epstein ar putea schimba alegerile din 2026!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • AUR anunță noi discuții pentru suspendarea lui Nicușor Dan!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Suedia investighează un cargou rusesc în apele sale teritoriale!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
rasaritul-logo
  • Termeni și Condiții 
  • Politica de confidențialitate
  • Echipa Editoriala
  • Publicitate
  • Articole
  • Contact

© 2025 Rasaritul - Publicatie de stiri online. Toate drepturile protejate. Site propulsat de Orbiton.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politica
  • Economie
  • Financiar
  • Externe
  • International
  • Cultura
  • Horoscop
  • Meteo
  • Sport

© 2026 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.