11 °c
Bucuresti
sâmbătă 18 aprilie 2026
  • Login
Rasaritul
  • Actualitate
  • Politica
  • Economie
  • Financiar
  • Externe
  • International
  • Cultura
  • Horoscop
  • Meteo
  • Sport
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politica
  • Economie
  • Financiar
  • Externe
  • International
  • Cultura
  • Horoscop
  • Meteo
  • Sport
No Result
View All Result
Rasaritul
No Result
View All Result
Acasă Financiar

Record istoric: Investitorii români câștigă 4,4 miliarde lei în 2025!

Radulescu Clara Iulia by Radulescu Clara Iulia
februarie 1, 2026
Timp de Citire: 7 minute
0
Share on FacebookShare on Twitter

T.B.
Piaţa de Capital / 31 ianuarie, 09:52

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Acțiunile Grup Șerban Holding se prăbușesc după cererea de insolvență!

Scăderea încrederii în AI pe fondul listării Anthropic și OpenAI

Bursele S&P 500 și Nasdaq ating noi recorduri istorice!

Industria fondurilor de investiţii din România a încheiat anul 2025 cu rezultate remarcabile, evidenţiind maturizarea rapidă a pieţei locale de management al activelor şi întărind rolul său în economia românească, conform unui comunicat de presă trimis redacţiei. Depăşirea pragului de un milion de investitori, atingerea unor active nete record şi performanţa solidă a pieţei de capital au transformat 2025 într-un an simbolic pentru administratorii de fonduri din România.

„Anul 2025 a fost, fără îndoială, un an plin de recorduri pentru industria noastră, confirmând un deceniu de creştere accelerată şi consolidare. Peste un milion de investitori şi atingerea unor active istorice nu sunt doar cifre, ci rezultatul unui efort continuu din partea întregii industrii, al profesionalizării administratorilor, al digitalizării accelerate şi al creşterii educaţiei financiare. Aceste realizări au fost obţinute într-un context economic dificil, marcat de inflaţie, volatilitate şi schimbări de reglementare, demonstrând astfel rezilienţa industriei noastre. De asemenea, 2025 ne-a arătat provocările viitoare: nevoia de predictibilitate legislativă, adaptarea la noile cerinţe europene şi responsabilitatea de a transforma acest milion de investitori în investitori informaţi, constanţi şi disciplinaţi. În 2026, ne aşteptăm la un an al consolidării. Estimăm o continuare a creşterii bazei de investitori, o pondere mai mare a investiţiilor recurente şi o diversificare a produselor. Provocările acestui an sunt menţinerea încrederii câştigate, continuarea educaţiei financiare şi demonstrarea că fondurile de investiţii sunt esenţiale pentru dezvoltarea pieţei de capital şi a economiei româneşti pe termen lung”, a declarat Horia Gustă, preşedinte AAF.

Avuţia investitorilor în fondurile deschise de investiţii locale a crescut cu 4,4 miliarde lei în 2025.

Conform datelor centralizate de AAF, activele nete ale fondurilor deschise de investiţii locale (FDI) au crescut cumulativ cu aproximativ 40% în ultimii 10 ani, iar dinamica din 2025 a fost excepţională, atât din perspectiva performanţei activelor, cât şi a interesului investitorilor. Astfel, în 2025, avuţia investitorilor în FDI locale a crescut cu 4,4 miliarde lei, fiind acompaniată de subscrieri nete anuale de 5,7 miliarde lei, semn al încrederii continue în produsele de economisire şi investiţii administrate profesionist. La nivel anual, activele nete ale FDI au avansat cu 38%, creşterea fiind susţinută în principal de fondurile de acţiuni, cu un plus de 3,7 miliarde lei, şi de cele de obligaţiuni, cu un plus de 3,5 miliarde lei.

Fondurile deschise de investiţii locale au înregistrat evoluţii solide pe majoritatea categoriilor. Activele fondurilor de acţiuni au crescut remarcabil cu 68% în ritm anual, cele de obligaţiuni cu 25,2%, iar fondurile multi-active au înregistrat un avans de 43,1%. Structura pieţei la finalul anului 2025 evidenţiază o distribuţie în schimbare a activelor nete pe categorii de fonduri, cu un rol tot mai important al fondurilor de acţiuni şi o uşoară diminuare a celor de obligaţiuni în totalul pieţei. Această tendinţă reflectă maturizarea investitorilor şi orientarea către instrumente cu un potenţial mai ridicat de randament pe termen mediu şi lung.

Numărul investitorilor a continuat să crească rapid, înregistrându-se creşteri notabile anuale la fondurile de acţiuni (+64%; +81.707 investitori) şi cele de obligaţiuni (+24%; +76.277 investitori), precum şi la cele din categoria alte fonduri (+47%; +84.173 investitori). Per ansamblu, numărul investitorilor în FDI locale a crescut cu 36% în 2025, confirmând extinderea bazei de investitori de retail din România.

Subscrierile nete au rămas pozitive pentru al cincilea trimestru consecutiv, cu o accelerare vizibilă spre finalul anului. În trimestrul al patrulea din 2025, cele mai importante intrări nete de capital au fost direcţionate către fondurile de acţiuni şi de obligaţiuni, subliniind apetitul crescut al investitorilor pentru instrumente care pot beneficia de evoluţiile favorabile ale pieţelor financiare. Astfel, rezultatele anului 2025 confirmă faptul că industria fondurilor de investiţii din România traversează o etapă de maturizare accelerată, caracterizată prin creştere robustă, diversificare şi o participare tot mai largă a populaţiei la piaţa de capital.

Deşi se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte investiţiile, România a înregistrat unul dintre cele mai dinamice ritmuri de creştere din regiune în ultimii ani.

La nivel european, industria fondurilor de investiţii a avut, de asemenea, un avans semnificativ, continuând să joace un rol central în finanţarea economiei şi în economisirea pe termen lung a populaţiei. Conform datelor publicate de EFAMA – European Fund and Asset Management Association, activele nete ale fondurilor de investiţii europene au înregistrat evoluţii pozitive pe majoritatea categoriilor, pe fondul revenirii pieţelor financiare şi al fluxurilor nete favorabile.

„Din datele oferite de partenerii noştri europeni, observăm că fondurile de acţiuni şi cele de obligaţiuni au rămas principalii piloni ai industriei în Europa. Activele fondurilor de acţiuni au beneficiat atât de aprecierea pieţelor bursiere, cât şi de intrări nete consistente de capital, în timp ce fondurile de obligaţiuni au continuat să atragă investitori interesaţi de plasamente cu un risc mai scăzut pentru diversificarea riscurilor. De asemenea, fondurile multi-active şi alte categorii de fonduri alternative au câştigat relevanţă, reflectând apetenţa investitorilor pentru soluţii flexibile într-un context economic încă volatil. Astfel, fondurile deschise (UCITS) de acţiuni sunt cele mai populare la nivel european, având o proporţie de 46% din total, urmate de fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (24%). În România, popularitatea este inversată comparativ cu Europa, fondurile de obligaţiuni având o pondere mai mare (45-46%), iar fondurile de acţiuni o pondere mai mică (28%). De asemenea, la finalul lunii noiembrie 2025, activele administrate la nivel european se apropiau de 17 trilioane de euro, din care fondurile de tip ETF reprezintă 2,6 trilioane de euro, înregistrând o creştere semnificativă de popularitate recentă, relevată de structura intrărilor nete”, a declarat Jan Pricop, director executiv AAF.

În ceea ce priveşte distribuţia geografică, diferenţele dintre pieţele europene rămân semnificative. Analiza activelor nete ale fondurilor raportate la populaţie evidenţiază un decalaj important între statele cu pieţe financiare mature şi cele aflate în proces de dezvoltare. Ţările din Europa de Vest şi de Nord se află în topul clasamentului privind activele nete ale fondurilor pe cap de locuitor, în timp ce economiile din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, înregistrează valori mai reduse, dar cu un potenţial ridicat de creştere pe termen mediu şi lung. Astfel, România se află pe penultima poziţie în Europa, cu mai puţin de 600 de euro de persoană investiţi în fonduri, în timp ce în ţări precum Elveţia, Suedia sau Danemarca, media investiţiilor în fonduri depăşeşte 50.000 de euro. O imagine similară reiese şi din analiza activelor nete ale fondurilor de investiţii ca procent din PIB. Statele cu tradiţie în utilizarea fondurilor de investiţii ca instrument principal de economisire şi investiţii, precum Elveţia, Suedia sau Franţa, prezintă ponderi ridicate ale activelor în PIB, confirmând integrarea profundă a industriei de asset management în economia reală. În contrast, pieţele emergente din UE, inclusiv România, se remarcă printr-un potenţial semnificativ de dezvoltare, pe măsură ce nivelul de educaţie financiară şi accesul la produse de investiţii se îmbunătăţesc. Datele arată că, deşi România se situează încă în partea inferioară a ierarhiei europene în ceea ce priveşte activele raportate la populaţie sau PIB, ritmul de creştere din ultimii ani este unul dintre cele mai dinamice din regiune.

Regimul de impozitare a câştigurilor şi extinderea canalelor de vânzare prin cont global

Un subiect major abordat în 2025 de AAF a fost dialogul cu autorităţile fiscale pentru clarificarea şi optimizarea regimului de impozitare a câştigurilor obţinute din fonduri de investiţii, aplicabil începând cu anul 2026. Discuţiile cu Ministerul Finanţelor Publice au vizat menţinerea actualului sistem de impozitare a câştigurilor de capital cu reţinere la sursă, iar în schimb a fost agreată o creştere a nivelului de impozitare (de la 1% la 3% pentru deţineri mai lungi de 1 an şi de la 3% la 6% pentru deţineri mai scurte de 1 an).

„O reuşită esenţială pentru piaţă a fost introducerea, acum aproape 3 ani, a mecanismului de reţinere la sursă a impozitului pe câştigul de capital. Astfel, investitorii nu mai sunt nevoiţi să completeze formulare, să îşi calculeze singuri câştigul de capital sau să facă demersuri suplimentare în relaţia cu ANAF. Pentru noi, menţinerea acestui sistem de reţinere la sursă a fost mai importantă decât nivelul efectiv al taxării, chiar dacă am luptat pentru ca majorarea taxelor să fie cât mai redusă. Alegând între un impozit de 10% pe câştigul net şi menţinerea actualului sistem cu reţinere la sursă, cu o creştere de la 1% la 3%, respectiv de la 3% la 6%, am considerat că soluţia adoptată este în favoarea investitorilor, deoarece păstrează avantajele birocratice legate de simplificarea declarării, a calculelor şi a întregului proces administrativ. Credem că realitatea a confirmat această decizie. Numărul de investitori este în creştere, activele cresc, iar ieşirile din piaţă nu s-au înregistrat. Contextul favorabil, cu o bursă în creştere şi randamente bune pe toate clasele de active, a contribuit, iar cel mai important este ca investitorul să fie mulţumit. Din acest punct de vedere, menţinerea sistemului, chiar şi cu taxe mai mari, a fost mai importantă. Ne bucurăm că, în urma dialogului cu Ministerul Finanţelor, am reuşit să păstrăm acest sistem şi sperăm ca, cel puţin pe termen mediu, să fie menţinut. Poate, în viitor, pe măsură ce lucrurile se vor aşeza, va exista chiar posibilitatea reducerii taxării”, a explicat Cristian Pascu, vicepreşedinte AAF.

Un alt obiectiv important a fost îmbunătăţirea cadrului legal pentru dezvoltarea canalelor de distribuţie a fondurilor, prin discuţii aplicate cu Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru implementarea distribuţiei pe cont global. Acest demers urmăreşte creşterea eficienţei operaţionale, oferind totodată flexibilitate administratorilor, care pot opta fie pentru menţinerea conturilor individuale, fie pentru trecerea la conturile globale, fără a le putea combina în relaţia cu acela

Tags: active neteconsolidarecreștere acceleratăeconomie româneascăfonduri de investițiiinvestitoriperformantapiața de capital
Radulescu Clara Iulia

Radulescu Clara Iulia

DIN ACEEAŞI CATEGORIE

Financiar

Acțiunile Grup Șerban Holding se prăbușesc după cererea de insolvență!

aprilie 18, 2026
Financiar

Scăderea încrederii în AI pe fondul listării Anthropic și OpenAI

aprilie 18, 2026
Financiar

Bursele S&P 500 și Nasdaq ating noi recorduri istorice!

aprilie 18, 2026
Financiar

AGA convocată de FP pentru creșterea capitalului Portului Constanța!

aprilie 18, 2026
Financiar

BET Index pe cale să atingă un nou record istoric!

aprilie 18, 2026
Financiar

Vicepremierul propune IPO CEC Bank și acțiuni Hidroelectrica și Romgaz!

aprilie 18, 2026
Postarea următoare

Don Lemon, fost prezentator CNN, arestat la cererea procurorului general!

Luigi Mangione scăpa de pedeapsa cu moartea în cazul uciderii directorului UnitedHealthcare

Articole Recomandate

Republicanii îngrijorați: Dosarele Epstein ar putea schimba alegerile din 2026!

decembrie 21, 2025

Mihai Fifor: România, în cea mai slabă perioadă de reprezentare externă!

ianuarie 21, 2026

Ucraina lansează o lege inedită pentru alegeri în timpul războiului!

decembrie 23, 2025

Cele Mai Citite Articole

  • Angajat de la Palatul Elysee, implicat în scandalul furtului de argint!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Italia: Parlamentul decide! Rezervele de aur, „ale cetățenilor”

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Republicanii îngrijorați: Dosarele Epstein ar putea schimba alegerile din 2026!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • AUR anunță noi discuții pentru suspendarea lui Nicușor Dan!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Suedia investighează un cargou rusesc în apele sale teritoriale!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
rasaritul-logo
  • Termeni și Condiții 
  • Politica de confidențialitate
  • Echipa Editoriala
  • Publicitate
  • Articole
  • Contact

© 2025 Rasaritul - Publicatie de stiri online. Toate drepturile protejate. Site propulsat de Orbiton.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politica
  • Economie
  • Financiar
  • Externe
  • International
  • Cultura
  • Horoscop
  • Meteo
  • Sport

© 2026 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.