Între 1 septembrie 2025 și 27 ianuarie 2026, acțiunile Hidroelectrica au avut o apreciere de aproximativ 14%, conform unui comunicat al companiei.
„Evoluția pozitivă a acțiunilor reflectă atât performanța Hidroelectrica, cât și încrederea pieței în planul de investiții și dezvoltare propus. De la preluarea mandatului de CEO, în septembrie 2025, valoarea acțiunii Hidroelectrica s-a apreciat semnificativ, confirmând că deciziile asumate, proiectele strategice inițiate și angajamentul pentru o guvernanță responsabilă și transparentă generează valoare tangibilă atât pentru acționari, cât și pentru sistemul energetic național,” a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.
Conform comunicatului companiei, evoluția cotației bursiere a fost susținută de aprobarea unor măsuri strategice importante în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, desfășurată pe 27 ianuarie 2026.
Printre aceste măsuri se numără decizia de a înființa, de către SPEEH Hidroelectrica S.A. și EDF Power Solutions International, o societate mixtă sub forma unei asocieri în participație (Joint Venture Company), cu o participare egală de 50% pentru fiecare parte. De asemenea, a fost aprobat Acordul Acționarilor, document care va reglementa modul de funcționare și guvernanță al societății mixte, creată pentru dezvoltarea proiectului Centralei Hidroelectrice cu Acumulare prin Pompaj Tarnița, un obiectiv de importanță majoră pentru sistemul energetic național.
În plus, au fost aprobate achiziții de servicii avocațiale, atât în legătură cu procesul de majorare a capitalului social al SPEEH Hidroelectrica S.A., cât și în contextul obiectivului companiei de a achiziționa, la punerea în funcțiune, centrala CHEAP Frasin–Pângărați, care va avea o putere instalată de 300 MW, proiect ce urmează a fi dezvoltat și construit de Hidro Blue Energy SRL.
În perioada 1 septembrie 2025 – 27 ianuarie 2026, capitalizarea bursieră a companiei a crescut cu aproximativ 14%, de la 54,7 miliarde lei la 62,3 miliarde lei.













