Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la S.C. Liberty Galați S.A. și S.C. Liberty Tubular Products Galați S.A. a analizat propunerile de modificare a Planului de reorganizare a combinatului siderurgic, în cadrul unei întâlniri desfășurate joi, la Palatul Victoria, la care a participat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Reprezentanții ANAF și Exim Banca Românească au expus perspectivele celor două instituții și au subliniat că vor accepta Planul de reorganizare a combinatului siderurgic cu condiția ca administratorii concordatari să își exprime acordul cu privire la propunerile de modificare prezentate, având în vedere salvarea posibilității de recuperare a creanțelor și protejarea interesului statului român.
Data limită pentru negocierile pe această temă este 26 ianuarie 2026, iar în caz de necesitate, termenul poate fi extins cu 30 de zile.
Aprobarea în varianta agreată a Planului de reorganizare va permite avansarea către următoarea etapă, respectiv organizarea unei proceduri de licitație internațională pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic, conform condițiilor și prețului stabilite prin Planul de restructurare, estimându-se o durată de aproximativ șase luni pentru acest proces.
Comitetul a evaluat opțiunile de operaționalizare a unor resurse ale combinatului, astfel încât să se poată realiza plata parțială a salariilor și a utilităților esențiale pentru menținerea funcționalității acestuia și asigurarea pazei.
La întâlnirea Comitetului interministerial au fost prezenți vicepremierul Marian Neacșu, coordonatorul comitetului, vicepremierul Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, secretarul general al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea, împreună cu reprezentanții ANAF, Exim Banca Românească și ai ministerelor și instituțiilor implicate în acest comitet.
În contextul dificultăților financiare cu care se confruntă S.C. Liberty Galați S.A. și S.C. Liberty Tubular Products Galați S.A., la data de 18 septembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Prim-ministrului nr. 453, care stabilește constituirea, organizarea și atribuțiile Comitetului interministerial pentru protejarea intereselor statului în cadrul celor două societăți.













