Întrebat despre acceptarea unei invitații din partea șefului statului român, președintele USR, Dominic Fritz, a subliniat complexitatea deciziei, care nu poate fi luată fără clarificări esențiale.
Liderul USR a menționat că, în prezent, cadrul de funcționare al acestui Consiliu este neclar, iar semnalele din Washington sugerează o structură puternic controlată de președintele american.
„Este o întrebare foarte dificilă, pentru că încă sunt atât de multe neclarități în jurul acestui Consiliu. Așa cum e acum, pare că președintele Trump spune: facem acest Consiliu, dar până la urmă decid eu care este linia acestui Consiliu”, a declarat Dominic Fritz într-un interviu exclusiv pentru G4Media.
În acest context, președintele USR a explicat de ce mai mulți lideri europeni invitați în această formulă au evitat să ofere un răspuns ferm, optând pentru o abordare rezervată, condiționată de reguli clare.
„Acesta este și motivul pentru care mai mulți europeni care au fost invitați spun că este o idee despre care putem să discutăm, dar haideți să ne mai uităm la regulament, la statut și la toate aceste detalii”, a precizat Fritz.
Dominic Fritz a avertizat că România nu își poate permite să acorde un „cec în alb” unei inițiative insuficient definite, mai ales într-un context geopolitic extrem de sensibil, marcat de conflicte și tensiuni majore între marile puteri.
„Nu cred că poate să existe un cec în alb”, a spus liderul USR.
Cu toate acestea, el a admis că orice mecanism care ar putea contribui real la reducerea tensiunilor internaționale merită analizat cu atenție, cu condiția respectării principiilor și intereselor României și ale aliaților săi.
„Orice ajută în acest moment să deescaladăm lucrurile cred că trebuie cântărit foarte bine”, a concluzionat președintele USR.













